O lume de luptatori

Vise din alt anotimp.
Oameni care au inteles ca singuri
trebuie sa lupte pentru dorintele lor.
Uneori ii admiram,
alteori le criticam mijloacele,
atunci cand ne deranjeaza.
Dar, vazandu-i ca obtin
ce si-au dorit, de fiecare data,
recunoastem ca e mai bine sa poti fi asa.
Daca am sti cu totii sa ne urmarim scopurile
am fi o lume de luptatori.
Asa, unii merg inainte,
altii stau in inertie sau se lasa dusi de val
si se intreaba apoi ei unde au fost,
de ce n-au ajuns unde ar fi vrut
si cine e de vina pentru toate visele
care au trecut pe langa ei,
uitand sa se implineasca.

Pretul timpului

A fi natural e, de multe ori, o incercare grea.
E mai usor sa crezi ca esti tu insuti
decat sa fii cu adevarat.
Lucrul acesta nu-l putem intelege decat singuri.
A iubi e, pur si simplu, un noroc.
Iar a-ti regasi lumina in ochii celui drag - e o minune.
Minunea de a sti ca gandurile tale au ecou
acolo unde trebuie.
Fiecare inceput vine la timpul lui.
Pentru a ne aminti ca avem dreptul de a fi fericiti.
Dincolo de inceputuri intervine arta de a sti
sa pastram ceea ce ne-a fost dat.
Timpul tine cu noi doar atunci cand stim
sa-i dam pretul ce i se cuvine.

Indarjirea celui care a pierdut

Daca am putea transforma tot ce ni se intampla
in lucruri utile noua, am deprinde mult mai usor
pragmatismul atat de necesar.
Visam cu ochii deschisi ca lumea este si a noastra,
ca exista prieteni si bune intentii.
Cateodata avem confirmari.
Alteori, ne alimentam singuri visul
cu indarjirea jucatorului care nu crede ca a pierdut
nici macar dupa ce toti au plecat acasa.
Cand cineva ne spune ca gresim nu vrem sa-l ascultam
gandindu-ne ca nu are cum sa stie el mai bine.
De cele mai multe ori stim pentru celalalt ce e de facut
iar pentru noi invatam, in cel mai bun caz, foarte tarziu.

Sufletul, prada unei noi incercari

Nu cred ca exista om care sa nu poata iubi.
Exista doar oameni care se tem de o noua suferinta
si de accea nu accepta sa-si lase sufletul
prada unei noi incercari.
Ei trec astfel pe langa o posibila implinire
sau pe langa un posibil esec.
Nimeni nu poate sti dinainte
cand si cum se va sfarsi o iubire,
care va fi pretul si cine-l va plati.

Nu cred ca exista om pe care
dragostea sa nu-l faca mai bun.
Si mai frumos.
Si-atunci, de ce ne inchidem inima,
refuzand sa primim lumina unei astfel de stari?
Sunt oameni care ne pot schimba in bine.
Nu finalitatea conteaza,
cat transformarea din fiecare.

Nu trebuie sa asteptam o zi anume
sa ne indragostim.
Trebuie doar sa credem
in puterea iubirii
care ne ajuta sa fim noi.

Ultimii vinovati

Lupta cu timpul. Care macina tot.
Traim pe fuga, visam pe fuga,
ne bucuram si ne intristam
cu repeziciunea clipei care se duce.
Inca o dimineata, inca o ceasca de cafea.
O privire fugara in oglinda realitatii.
O vorba buna, printre atatea altele rele.
Mai pierdem un prieten, definitiv.
Un telefon, vocea pe care o asteptam,
aducatoare de liniste.
Si apoi, vartejul.
Imagini, culori, chipuri, cuvinte -
crampeie de trecut amestecate cu prezentul dur.

Adunam in noi totul pentru ca, din cand in cand,
atunci cand nu mai putem,
sa ne descarcam pe cei care sunt ultimii vinovati.
Apoi o luam de la capat.
Alta zi, alta ceasca de cafea,
alta portie de realitate pe care o inghitim nemestecata.
Pana cand intr-o zi, brusc, intelegem ca am imbatranit.

Adancul prapastiei

Am inteles ca putem fi in fiecare zi fericiti.
Ca trambulina care ne poate duce spre o noua inaltare
o gasim doar in adancul prapastiei.
Descoperim ca oamenii pot fi generosi
atunci cand ne asteptam mai putin.
Intotdeauna cineva stiut sau mai putin stiut
se gandeste la noi si are nevoie de noi.
La fiecare om putem admira ceva.
Uneori ni se pare incredibil
cat de bine ne putem regasi in altii.
Alteori nu ne mai regasim nici in noi insine.
Insa nimic nu este definitiv.
Nici bucuria, nici amarul.
Nici chiar despartirile.

Se spune ca Dumnezeu are rabdare cu noi
pana cand invatam sa iubim.
Poate ca, in definitiv, asta facem in fiecare zi.

Primul sau ultimul

Putem invata sa pretuim un om inainte de a-l pierde.
Nu trebuie sa asteptam ca timpul sa ne-o ia inainte
si sa ne determine unele decizii.
Sunt atat de rari cei care merita dragostea noastra intreaga
incat e pacat sa ne cenzuram atunci cand ii descoperim.

Putem invata in fiecare zi ceva bun de la cei de langa noi,
cu conditia sa fim deschisi acestui lucru.
Sufletul e cel care imbatraneste primul sau ultimul.
Depinde de motivatia pe care i-o dam
pentru a mai avea puterea sa tresara.

Poveri imaginare

Multe obstacole sunt mari doar in mintea noastra.
Multe rezolvari sunt prea simple ca sa le vedem.
Cautam mereu ceva complicat,
ne chinuim mintea si sufletul cu atatea intrebari,
cand, de fapt, raspunsurile sunt in mainile noastre.
Situatiile fara iesire sunt doar clipe de disperare
cand ni se pare ca viata e un labirint.
Drumul prin el e uneori mai greu,
dar niciodata de abandonat.
Panica accentueaza neputinta.
Calmul o invinge.
Uneori, cuvintele rezolva starea de tensiune.
Alteori o adancesc.

Multe dintre poveri sunt mari doar in mintea noastra.
Le ducem cu noi si le adaugam, cu fiecare zi,
inca putin amar.
Asa ne coboram umerii si privirea.
Asa uitam sa mai ridicam ochii spre cer.

Dreptul la viata

V-ati gandit ce mare minune e viata?
Cati am avut prilejul de a multumi indeajuns
pentru simplul fapt ca avem acest drept:
dreptul la viata.
Dreptul de a incepe o noua zi ca pe un dar suprem.
Dreptul de a iubi neconditionat.
Dreptul de a fi fericit pentru orice lucru - bun sau rau.

Fiecare ducem cu noi masura faptelor noastre.
Si, mai devreme sau mai tarziu,
invatam sa deosebim lucrurile esentiale.
Atunci, nimeni si nimic nu ne mai poate impiedica
sa le pretuim, dar, in egala masura, nu mai avem
scuza celui care nu a stiut acest lucru.
Nu mai avem voie sa gresim
confundand dreptul la viata
cu dreptul de a o irosi, daca tot ne-a fost data.

Si rabdarea are sfarsit

Sunt ganduri care inalta. Care ne fac mai buni.
Daca am putea intelege cat ne pretuiesc ceilalti
in acele clipe, am sti sa pastram in noi
lumina gandurilor senine.
Din ce in ce mai mult, insa,
ne preocupa atatea lucruri intunecate,
care ne uratesc, pur si simplu.
Am uitat sa zambim.
Am uitat ca fiecare dimineata e un dar unic.

Cel care nu stie ce are de facut pentru linistea lui
nu va primi de nicaieri
ceea ce nu-si poate castiga singur.
Ceilalti pot fi o vreme alaturi de noi.
Ne pot sustine o data, de doua ori.
Insa nimeni nu va repeta la infinit
un lucru pe care
ar trebui sa-l pricepem imediat:
ca si rabdarea are un sfarsit.

Ceva ce nu vine

Gesturi in aparenta mici
dar care pot insemna uneori foarte mult.
Mai mult decat sute de cuvinte mestesugite,
alese anume pentru a convinge.
Sa dam fiecaruia ceea ce ii trebuie,
atunci cand are nevoie.
Aceasta mi se pare calea cea mai simpla
spre o bucurie care conteaza.

De cate ori nu asteptam
tocmai ceva-ul care nu vine
Si nu ne putem bucura
de nimic altceva din tot ce primim.

Poate ca macar din cand in cand
contratimplul poate fi invins.
Iar sufletele noastre pot primi,
fara sa se intrebe de ce,
bucurii meritate.

Astazi voi trai pentru mine

Fiecare om alege pentru ce sa traiasca.
Unii agonisesc. Altii calatoresc,
invata sau, mai rar, daruiesc.
Sunt si persoane care, incercand sa faca
putin din toate acestea,
acumuleaza renuntari.
La final, nimeni nu ia nimic.
Daca am intelege cat de repede se termina totul
am sti, poate, mai usor,
sa selectam lucrurile cu adevarat importante.
Ne-am face ordine in tot si am trai fiecare zi
ca si cum nu ar mai urma o alta.
Insa, odata prinsi in vartejul zilelor, nu facem decat
sa ne macinam incet, pana la ultima picatura,
viata. Tineretea. Speranta.
Ce-ar fi sa spunem intr-o dimineata:
astazi voi trai in primul rand pentru mine.

Mai sarac cu o asteptare

Bucuria se amesteca uneori cu atatea intrebari
incat descoperi ca ai uitat cum e sa uiti de tine.
Cand inca un vis e pe cale sa ti se implineasca
ramai mai sarac cu o asteptare.
Daca am sti cat de departe e ziua in care
vom fi pe deplin impliniti
am cumpara din timp
rezerve de rabdare si de incredere.

Suntem, de cele mai multe ori, egoisti.
Si nu mai facem nici macar efortul
de a imparti cu celalalt indoielile noastre,
cu gandul ca oricum nu ne poate fi de folos.
Ne intersectam prea rar si atunci prea pe fuga
pentru a mai simti ca impartim totul la doi.

Fața buna a oamenilor

Exista si departari care apropie.
Atingand marginea timpului,
fiecare intoarcere vine cu forta
unui nou inceput.
Viata ne ingaduie atatea experiente incat
nu putem fi decat mereu mai bogati.
Si fericiti ca suntem.
Oamenii au disponibilitati nebanuite.
Depinde de noi sa-i intoarcem
cu fața lor buna spre ceilalti.
Daca am sti cat de valorosi
suntem cu adevarat
ne-am pretui mai mult.

Dorul masoara cel mai bine
intensitatea sentimentelor.
Fata de oameni si locuri.
Ce poate fi mai benefic decat
sa stii ca exista un loc
caruia ii apartii...

Reperul de care ai nevoie

Ordinea din ganduri. Memoria afectiva, aceeasi, mereu.
Cum poti sa-i multumesti unui om
pentru ca a ramas in sufletul tau?
Daca ai sti din ce sunt facute treptele scarii valorilor,
poate ca ai fi tentat sa masluiesti una. Pe cea mai de sus.
S-o adaugi de la tine si sa asezi pe ea, periodic,
ceea ce crezi tu ca e mai important.
Asa, esti nevoit sa te raportezi la parerile lor.

Uneori iti vine sa strigi. La ce bun?
Intre tine si ei sunt prea multe repere.
Niciodata nu stii daca l-ai luat pe cel bun
sau daca nu cumva maine vei intelege ca,
intre timp, a disparut.
Tocmai reperul de care aveai nevoie.

Din ceața gandurilor

Cel mai greu este, intr-adevar, nu sa lupti, ci sa stii pentru ce.
Atunci cand descoperi sensul, intelegi ca nimic nu este in zadar.
Sunt zile in care unele lucruri se delimiteaza.
Ele ies parca din ceața gandurilor neduse pana la capat
si se contureaza atat de limpede.
De ce sunt necesare inceputurile?
Pentru ca vin cu pofta de a trai nealterata
de renuntari sau dezamagiri.
Avem dreptul sa credem in tot ce putem implini.
Nici nu ne imaginam cata forta sta inchisa in noi
asteptand doar ziua in care cineva sa o elibereze.
Transformata in dragoste, ea ne face de nerecunoscut.
Daca am fi mai curajosi atunci cand trebuie
am intelege ca inaltarea vine de la sine.
Cu conditia sa meritam acest lucru.

Tacerile tale

Ai stiut sa-mi transformi nelinistea si indoielile
in motive de siguranta.
Cu tine am inteles ca binele nu oboseste,
iar dragostea nu ia o singura forma.
Tacerile tale au miez de idei coapte,
iar parfumul lor mi te pastreaza in preajma mereu.
Nu cred ca putem masura in cuvinte tot ceea ce simtim,
asa cum nu cred nici ca voi reusi sa-ti multumesc
pentru tot ce m-ai ajutat sa descopar.
Pot doar sa incerc sa fac acelasi lucru.
Acum si mereu.

Drumuri neincepute

Cand mi-ai spus ca infrangerile
pot fi transformate in suport pentru maine
te-am privit mirata.
Cum poate durerea sa nasca speranta
n-am inteles, la inceput.
Apoi am vazut.
Intoarcerea in noi este cel mai bun aliat.
Fiecare cadere are de ce-ul ei.
Asa cum fiecare inaltare are riscul ei.
Din nimic se pot naste atatea minuni.
Nici asta n-am crezut.
Cel mai greu e sa descoperi
cate poti face cu mintea,
cu visele si cu puterile tale.
Explorandu-ti launtrul, gasesti
atatea drumuri neincepute,
atatea bogatii care asteapta
sa le dai valoare.

Poemul pentru care ne-am nascut

Linistea mea are chipul tau.
Langa tine simt cum zilele trec cu folos.
Invatam sa redevenim noi insine prin tot ce iubim.
Nimic nu-mi pare greu cand
gandul la tine imi vegheaza fiecare clipa.
Invatand ceea ce stiu ca-ti place
voi fi mai aproape de sufletul tau.
Limbajul universal al muzicii nu este deloc universal.
El poate fi perceput atat de diferit.
Ascultandu-ti degetele stiu cel mai bine
ca si tu ma iubesti.

Viata este poemul pentru care ne-am nascut.
Pe care il scriem cum stim noi mai bine.
Uneori de neinteles pentru altii.

Petalele nu dor

Cand sufletul nu mai e singur, secundele se ingemaneaza.
Clipa ta este si a lui. Amintirile comune au intensitati egale.
Gandul alearga mai repede, incercand sa cuprinda viitorul intreg.

Cuvintele pot fi inlocuite cu petale. Acestea nu dor niciodata.
Evadarile in cea mai frumoasa realitate sunt dincolo de cuburi,
intr-un spatiu mai inalt si atat de rar accesibil.
Ideile inmuguresc printre ganduri,
hranite de adevaruri ce dor si iubiri ce inalta.

Echilibrul... De el ne amintim atunci cand il pierdem
si il uitam dupa ce l-am gasit.

Frumusetea ascunsa

Atunci cand mi-ai vorbit despre
tipuri de frumusete interioara
am regretat ca nu te poti vedea prin ochii mei.
Se-ntampla uneori sa intalnim oameni
facuti parca anume pentru a ne convinge
ca si sufletele se pot atinge.
Si se pot modela cu dragoste,
cu infinita rabdare.

Frumusetea ce sta ascunsa privirii.
Pe care o descoperim treptat.
Neasteptat.
Datorita careia nu exista riscul
de a ne plictisi vreodata.
Fiecare vedem si pretuim
mereu alte lucruri la cei dragi.

Migdalul

Sarutul fiecarui ram inflorit.
Imbratisari cu parfum de nou inceput.
Un zambet de dimineata.
Cum sa nu iubesti primavara?

Culorile se ingemaneaza cu sunetele.
Gandul se strecoara conturand chipul tau.
Acum stiu: esti aici cu fiecare sarut,
in atingeri fara sfarsit,
in armonii inca nedescifrate.
Lasa-ma sa fiu migdalul care infloreste
intotdeauna mai devreme
de dorul tau.

E atat de simplu sa fim noi

M-ai intrebat ce au in plus oamenii puternici.
La inceput am crezut ca ne nastem puternici sau nu.
Acum cred ca puterea vine din pasiunea cu care
ne urmarim telul.
Din priceperea cu care cladim, clipa de clipa,
suport stabil viselor noastre.
Nu trebuie sa asteptam implinirea.
Daca ne-ar preocupa cu adevarat ceea ce avem de facut
nu am mai sta sa ne gandim la scopul in sine.
Vom fi intr-adevar puternici
atunci cand vom inceta sa ne intrebam
ce avem de facut pentru asta.

E atat de simplu sa fim noi.
Insa, cautand sa urmam retetele altora,
ne risipim in lucruri care nu ne reprezinta.

Imagini nefardate

Dincolo de cuvinte suntem, fiecare, in eul nostru deplin:
nefardat, natural, asa cum ne trezim dimineata
si asa cum de putine ori ne acceptam.
Ne-am obisnuit prea mult cu imaginea noastra din ochii celorlalti
si ne raportam adesea la un reper inexact.
Dincolo de cuvinte e tacerea care ne ajuta sa intelegem mai bine totul.
Pentru noi, nu avem nevoie de vorbe.
Comunicam direct cu noi insine, mult mai simplu.
Solutiile vin atunci cand reusim
sa patrundem dincolo de prima perceptie.
Pentru a fi impacati cu noi trebuie sa ne facem timp,
de cate ori este nevoie,
sa coboram in propria noastra tacere.

Teoria stancii

Mai devreme sau mai tarziu, invatam teoria stancii.
Sau cum sa ramai neclintit dupa toate furtunile.
Cum sa privesti cu detasare si cum sa tragi singur concluziile.
Sa-ti pese din ce in ce mai putin de lucrurile marunte
si sa contezi din ce in ce mai mult doar pe puterile tale.
Stanca ramane locului, indiferent de schimbarile din jur.

Depinde de noi sa devenim atat de intelepti incat
nimic sa nu ne mai poata clinti.
Stiu, teoria se invata prima.
Dar odata intelese aceste lucruri,
e imposibil sa nu fim mai puternici.
Chiar de astazi.

Frica de noi

Surpriza cu care descoperim, uneori,
bogatia din sufletul unui om.
Insingurarea nu este o solutie.
Dragostea trezeste acelasi sentiment.
Ne e frica de noi uneori si de altii mereu.
Frica inhiba lucrurile care, altfel, ar putea veni de la sine.
Facand slalom printre provocari obosim,
de cele mai multe ori fara ca sufletul nostru sa gaseasca implinire.
Ne miram, descoperind cat de bine ne-am putea asemana, de fapt.
Insa, exersand supravietuirea, ne ascundem atat de bine
incat cu greu ne mai amintim cine am fost.