Linistea aceea fara de care nimic nu iese cum ar trebui.
Sentimentul ca exista cineva pentru care faci tot ce faci bun.
Cineva caruia ii pasa de tine.
Poti fara ele?
Poate ca uneori ti se pare ca da.
Poate ca, de fapt, ne amagim cu ideea
ca nu depindem de nimeni, ca putem fi si singuri puternici.
Dar si cei puternici au slabiciunile lor.
Care, o data si o data, tot ii fac vulnerabili.
Raspantiile ne sunt date pentru a constientiza, permanent,
ca puteam pierde mai mult.
Nici un drum, dupa o rascruce, nu mai e acelasi.
E cel vechi, plus inca ceva si minus altceva.
Eu fara tine sunt eu cu tine din care te-am (te-au?) luat pe tine.
Si cubul meu de aer din care periodic parca mi se ia aerul...
El trebuie, de fapt, doar reimprospatat.
Altfel, cum as putea supravietui?