marți, 29 ianuarie 2013

Prieten



Prieten este cel care-ţi redă curajul de a trăi 
atunci când te îndoieşti că mai merită. 
Cel care te ascultă, care te priveşte în ochi 
şi-ţi spune că eşti puternic, 
cel pe care gândul tău şi degetele tale 
îl caută când simţi că ţi-e greu.

Prieten e cel ce nu te trădează pentru nici o avere din lume, 
care se gândeşte la tine pentru o clipă, 
când spune în şoaptă rugăciunea de seară.
Cel care te face să nu te simţi singur şi nici părăsit, 
când toată lumea îţi întoarce spatele. 
Care te iubeşte necondiţionat, 
indiferent câţi bani ai sau nu în buzunar. 
Care te acceptă şi pune preţ doar pe cel care eşti şi pe sufletul tău.

Mă-ntreb dacă-ţi pot fi prietenul pe care-l meriţi.