Etape. Felii de viata.
Portii mai mari sau mai mici de adevar
pe care trebuie sa-l descoperim singuri.
Fiecare furtuna lasa in urma ei o liniste dureroasa.
Dezarmanta.
De parca viata s-ar fi dus odata cu zgomotul.
Sa fie larma esenta vietii?
Trepte. Deocamdata cu un singur sens.
Nimeni nu ne intreaba daca
suntem sau nu in stare sa le urcam.
Ne adunam puterile,
strangem incet si pe indelete din dinti
si, atunci cand indeplinim conditiile,
trecem la urmatoarea.
Fiecare avem scara noastra interioara de urcat.
Care poate fi luminata sau nu.
Vegheata sau nu de un gand bun.
6 comentarii:
...si pe care trebuie sa o urcam singuri.Este uimitor cat ne asemanam in gandire...Esti atat de extraordinara,incat ma regasesc in tot ceea ce scrii
:) Ma bucur. Poate ca nu suntem atat de singuri(e) cum poate parea uneori.
e o poezie frumoasa. interesant e faptul ca fiecare "felie de viata" ne duce spre o treapta unica de existenta, una vesnica. lucru dealtfel ingreunat de dificultatile - din a noastra "vina" sau nu - ce apar pe parcursul acestor etape de existenta. insa totul e bine cand se termina cu bine.
aceea e ultima treapta, de care vorbesti tu. eu as numi-o mai degraba destinatia... si nu avem de unde sa stim cat de bine se termina totul.
Un singur sens pe care nici noi nu il cunoastem si nu vom ajunge vreodata sa il aflam!
Poate ca de aceea ne bucuram de viata, pentru ca urcam incet, incet tot cate o treapta, nestiind unde vom ajunge, dar stiind unde vrem sa ajungem!
AncKhiy. Uneori ajungem mai bine decat ne-am fi imaginat. Mai sus nu inseamna intotdeauna mai bine. :)
Trimiteți un comentariu