Limitele dincolo de care nu ne putem schimba.
Ceva-ul din noi care ramane al nostru.
Cum sa faci din el un atu?
Prietenii nu sunt cei care stau cel mai aproape de noi.
Sunt cei care ne dau nadejde
atunci cand nimic altceva pare ca nu mai exista.
Gesturi care nu pot fi rasplatite.
Amanunte care conteaza.
Compensari nebanuite.
Sa fii in postura celui care a pierdut
si sa te simti bogat.
Face parte din bucuria de dupa infrangere.
Care te ajuta sa simti ca ai
pentru ce sa mergi mai departe.
Singur cu tine.
4 comentarii:
Era sa intreb ( retoric, evident), de ce oare tristetea ne inspira ?
dar citind aceste rinduri am realizat ca daca e sa ascultam si sa intelegem se poate si fara acest motor al creatiei care este amarul in suflet
Tristetea ne inspira, totusi, cel mai bine. Atunci ne facem intotdeauna timp pentru noi insine. Incerc sa descopar ce mi-a spus Stefan ca te intereseaza :)
Il retraiesc ...
Citesc cu inima blogul tau, Liz. Scrii tare bine. Te strang in brate.
Trimiteți un comentariu