Exercitiul renuntarii.
Indiferent in ce masura ne convine sau nu.
Indiferent cat de usor sau cat de greu acceptam ideea.
Si indiferent cat de mult sau cat de putin pierdem renuntand.
Gustul infrangerii e acelasi, mereu.
Cand totul merge bine, ceva e suspect.
Cand lucrurile ne par favorabile
e bine sa nu uitam reversul oricarei medalii.
Exercitiul renuntarii. Una dintre conditiile maturizarii.
O experienta care, oricand ti-ar fi dat sa o treci,
devreme sau foarte tarziu,
doare.
Ca un prag prea inalt, incomod si neplacut.
Chiar si dupa ce l-ai trecut,
cand greul ramane, teoretic, in urma,
amintirea durerii te urmareste.
Orice renuntare are dramul ei de nedreptate.
2 comentarii:
Infrangerile sunt inevitabile, dar calesc. Gustul lor e amar, ca de medicament... Dar e necesar sa-l invatam, pentru a sti cum sa abordam, in perspectiva, obstacolele.
Ileana. Asa e. Numai ca obstacolele nu prea sunt de doua ori la fel...
Oricum, e un gust "necesar", asa cum spui.
Trimiteți un comentariu