Fereastra de sus din cubul meu de aer. Cea care da spre cer.
Imi inalt sufletul pe varfuri. Tu ma intrebi cum se vede afara
iar eu iti spun ca tocmai s-a intunecat.
In visele mele intotdeauna e noapte.
Trebuie sa stam de vorba, imi spui.
Trebuie, stiu.
Peretii cubului sunt foarte subtiri.
Se aude tot, de cealalta parte. Chiar si respiratia ta.
Viata are rost in masura in care
lipsa vietii duce la pierderea sensului.
Asteptarea aceea. Orele cand stiu ca, orice as face,
tu vii doar atunci cand trebuie.
Nici mai devreme, dar nici mai tarziu.
Ma ajuta gandul ca esti si ca vii, orice s-ar intampla.
Putine certitudini avem pe lumea asta.
Tu faci parte din certitudinile mele.
Oameni care vin si oameni care pleaca.
Atat de putini oameni care raman.
La urma urmelor, unul e de-ajuns.
4 comentarii:
Mami, dacă-ţi spun că despre oameni care pleacă şi care rămân am scris şi eu într-o scrisoare săptămâna asta, mă crezi?
Te îmbrăţişez cu mare drag!
Andreea. Cum sa nu te cred?
O imbratisare si de la mine.
Te astept intr-o zi, daca ai timp. :)
O să fac în aşa fel încât acea zi să vină cât mai curând. :) Mi-e tare dor de tine! Te pup!
Andreea. OK. Si noi te pupam.
Trimiteți un comentariu