Rabdarea invingatorului

Ceva-ul sfant care ne-a mai ramas.
Pe care nimeni nu ni-l poate lua.
Cand zborul pare incetinit din cauza furtunii
gasim puteri in aripile noastre.
Mizand pe ceilalti vedem cel mai bine
cat suntem de singuri.
Comunicarea are limite.
Ca si intelegerea.
Atat doar ca uneori uitam sa le vedem.
Sau ne imaginam ca depinde de noi ca lumea sa fie
asa cum am vrea.
Vine o vreme cand in locul fiecarei aripi retezate
inmugureste altceva.
Restul tine de rabdarea invingatorului
si de portia zilnica de singuratate
a fiecaruia.

Timpul nostru

Prezentul conteaza mai mult ca orice.
Ani la rand ne pregatim zborul.
Il invatam, avand impresia ca stam pe loc,
si il exersam cum ne pricepem mai bine.
Cu aripile deschise, cand tocmai am spune
ca e timpul sa incercam inaltarea,
vedem ca, de fapt,
locul de plecare a ramas in urma.
Preocupati de lectiile celorlalti
nu realizam decat tarziu
ca zborul nostru a inceput de mult,
ca aripile noastre au crescut
si ca timpul nostru a venit.

Maine va fi un altfel de astazi.

Toate dezamagirile lumii

Dragostea. Aripi care vin de la sine.
Bucuria ca, pe lumea asta,
mai sunt si oameni care ne inteleg.
Zborul nu se invata.
Intalniri pe care le traim si nu intelegem
cum putem fi atat de norocosi.
Bilant cu plus. Amintiri de pret.
Sentimentul ca vine o vreme
cand lucrurile, intr-adevar, se aseaza.
Dumnezeu e drept.
Sinceritate pana la lacrimi.
Acum cred ca exista si lacrimi de fericire.

Nu suntem nici pe departe atat de singuri.
Doar obositi de cautare si purtand cu noi
toate dezamagirile lumii.