Ne-ar trebui uneori alte cuvinte, neinventate,
in care sa ne putem sprijini, in care sa ne regasim.
Dar totul a fost de mult inventat si nu ne ramane decat
sa repetam ceea ce s-a spus, sa gandim in formule obisnuite.
Conventionalul are radacini prea mari in noi-ul din noi.
Suntem prizonierii cuvintelor.
De-aceea, poate, simtim uneori nevoia de tacere.
Nevoia de liniste si de asteptare calma
a unui timp pe care il dorim incarcat de noi insine.
Stam inchisi in cercuri inguste din care nu stim cum sa iesim.
Lumea se raporteaza la mediul in care traim,
la oamenii din imediata noastra apropiere.
Caile de acces la sufletele noastre au bariere
pe care cine stie daca le vom mai putea ridica.
Pentru a fi mai putin singuri ducem cu noi
idealuri proiectate intr-un viitor nedecis.
Am ajuns sa cunoastem exact pretul timpului ramas in urma.
Poate ca avem nevoie acum de un anotimp al dezghetului.
Numai ca nu stim ce e de facut ca sa aducem
mai devreme primavara.
Primavara noastra.
