Sunt oameni care pleaca dintre noi
inainte sa apucam sa ne luam ramas bun.
Aflam dintr-o data ca firul vietii lor s-a sfarsit,
ca tacuti si de nimeni stiuti au plecat, pur si simplu.
Despre nici unul dintre ei nu stim,
poate, atat cat ar fi trebuit.
Nu ne facem niciodata timp sa-i ascultam,
sa-i privim si sa-i intelegem.
Pleaca luand cu ei atatea lucruri nespuse,
tristeti ferecate, bucurii nemarturisite.
Privirea celor care stiu ca pleaca e altfel
mai trista, mai adanca.
Incearca sa spuna, dincolo de cuvinte,
ca viata trebuie pretuita atat cat ne este data.
Ei stiu ca ne privesc pentru ultima oara.
Numai noi nu pricepem cat de aproape e clipa aceea.
9 comentarii:
cred ca asta s-a intamplat cu tatal meu in 2001:)
M-a privit :(
Apoi in 2005 a murit.In 2007 am reusit sa ajung acasa.
Nimic nu a mai fost la fel...
din 98 l-am mai vazut in 2001...apoi niciodata...
Mami, cât m-ai ”atins” cu rândurile astea... Mulțumesc că ești prietena mea. Te îmbrățișez cu drag. :)
Fiecare dintre noi are "Tristeti ferecate" in unghere intunecate, ferite de priviri prea sfredelitoare numai ca, vine o zi in care iti numeri anii si urmele-ti pe aceste taramuri si in straita de plecare nu iei nimic, ci lasi... lasi urmele tale ... MULTUMESC, CUBULE, CA MI-AI ASCULTAT ASCUNSELE GANDURI DIN UNGHERE INTUNECATE :)) CU MULT DRAG, DRAGA ANGELA :)))
WomanWithW. Bun venit in Cub. Imi pare tare rau pentru tatal tau si pentru ce-mi spui. Daca am putea intoarce unele lucruri. Macar pe
cele legate de cei dragi.
Andreea. Sunt cu nodul in gat, iti dai seama. Dar te strang in brate cu toata dragostea.
Elena_54. Mi-a placut cum ai spus, straita de plecare. Chiar asa.
Si apropo de urme, cineva mi-a dorit o data, de ziua mea, sa las urme cat mai adanci pe nisipul vietii. Nisipul tot nisip... ce sa cladesti din el?
Sticla...si din ea un castel de clestar...si in el oglinda unui telescop sa vad toate luminile universului .
Heartless Inc. Multumesc... :) Si inca ce lumina!
"Toti mortii iau cu dansii un secret numai al lor. Ganduri,si fapte si dureri, si sperante care n-au fost niciodata spuse. Au facut parte obscura din viata. Nimeni nu le-a stiut, nimeni nu le-a presimtit. A trecut o seara cand marturisirea statea sa expire pe buze si n-a mai fost rostita fiindca a survenit un banal incident domestic. Au venit apoi ani cand aceasta marturisire nu-mi mai avea rostu si ascultatori. S-a inchis. [...]" , un fragment din "Dumineca orbului" de Cezar Petrescu Frumoasa postarea ta, adevarata si punctata bine. Neant redat neantului, treceri prin viata autand apoi dintr=o singuratate in alta o gura care sa rosteasca totul dintr-o suflare.
Trimiteți un comentariu