luni, 16 noiembrie 2009

Scrisoarea



Fiecare noua zi e o scrisoare nedeschisa.
Ne pot astepta lucruri bune, lucruri rele
sau lucruri care nu ne influenteaza nicicum.
Traind fiecare zi ar trebui sa devenim mai pregatiti,
mai intelegatori si mai constienti ca unele lucruri
trebuie acceptate, altele nu.
Insa, in locul adaptarii, creste in noi, zi de zi, resemnarea.
Astfel, tot ceea ce altadata ne bucura sau ne intrista
acum ne lasa indiferenti.
Am ajuns sa deschidem cu din ce in ce mai putina speranta
scrisoarea numita o noua zi.
Prea multe asteptari ne-au fost inselate
si prea multi sunt cei care,
deliberat, incearca sa ne mutileze fiecare noua zi.
De ce sa-i lasam?

12 comentarii:

Lavinia Ștefan-Filip spunea...

Eu alternez reactiile, ca sa nu ma las mutilata de respectivii: citeodata ma resemnez, alteori ma burzuluiesc, mai sterg o lacrimioara, mai trag un zimbet, ma mai sprijin pe-o aripa de inger si... aproape in fiecare luni reusesc sa fiu gata pentru alta serie de 7 epistole :)
Parca te si vad deschizind plicul de miine, draga mea - sper sa fie roz si parfumat! :)

Angela Ribus spunea...

Lav. Pai normal ca e, doar ma asteptau randurile tale. Asa ca am deschis-o impreuna. Iti multumesc, draga mea. :)

darry.anna spunea...

Imi este dor de vremea cand scrisoarea era asteptare, bucurie.
Pentru moment traiesc intr-o bucla atemporala si primesc in fiecare zi aceeasi ,,scrisoare pierduta,,.
Aleg sa nu deschid plicul ci sa-mi scriu propria scrisoare cu speranta, rugaciune si ganduri bune.
O zi buna si frumoasa!

Angela Ribus spunea...

Darry.Anna. Eu inca mai visez ca primesc scrisori in cutia postala de la parinti. Mi-au bucurat adolescenta.

Uneori e frumos sa ne putem scrie propria scrisoare.
Si tie, un gand bun.

Diana Alzner spunea...

Pierderea entuziasmului, a speranţei, este unul dintre cele mai periculoase accidente pe care le putem suferi...
Ar trebui să ştim a ne bucura pentru că e marţi, pentru că o rază de soare a străbătut ceaţa, pentru că facem o mâncare bună cu care îi întâmpinăm seara pe cei dragi.
Ce simplu e pentru noi să ne bucurăm!
Ce să spună colega mea de birou care la 39 de ani e singură şi a aflat că are cancer cu metastaze?

Angela Ribus spunea...

Diana. O, Doamne. Nu stiu ce doare mai mult, singuratatea sau boala in sine.

Intr-adevar, cu noi viata e buna. Nu ar trebui sa ne plangem.

Ileana spunea...

Viata e un hatis fara reguli general valabile, iar potentialele poteci incep in inima noastra, a fiecaruia.
Poate ca totusi, atitudinea e cheia.
"Cand te uiti in prapastie, prapastia se uita la tine". Un proverb preferat, chinez, parca.

Angela Ribus spunea...

Ileana. He, he. Bun proverb. Multumesc.

Paul spunea...

Offff, cat de dureroasa cugetare ai lasat drept nemurire in gradina ta virtuala...usturator de adevarata!

Angela Ribus spunea...

Paul. Pai, nu-i asa, Paul?
Nu pot sa scriu din imaginatie. Doar din ceea ce m-a bucurat sau m-a durut...

Costin Barbutz spunea...

Doamne, cat de mantuitor ar fi sa creasca resemnarea! Cand insa, in schimb, fiecare zi e o lupta pe care simti ca nu o castigi niciodata singurul lucru mirabil este zambetul de langa umarul tau drept.

Angela Ribus spunea...

Costin. Eu fug de resemnare. Nu o vad ca pe o mantuire.
Nu te mai gandi daca lupta cu fiece noua zi o castigi sau daca o pierzi.
Primeste fiecare zi asa cum vine, pur si simplu.
Si incearca sa faci tot ce tine de tine ca sa meriti sa ti se intample lucruri bune.