.jpg)
Tacerea care te poate salva.
Sau care ii poate induce in eroare.
Oricum, tacerea de care ai nevoie.
Cand ei te vad tacand, nu au de unde sa stie
ce e in mintea ta. Isi pot imagina orice.
Ceea ce le este lor la indemana.
Aproape niciodata ceea ce se intampla.
Poate parea ca ii sfidezi.
Tu stii ca nu e asa. Dar lor asa li se pare.
Cat de putin ne cunoastem dupa atat de mult timp.
De ce ne lasam, de fiecare data,
prinsi in capcana rautatilor?
E-atat de simplu sa judecam dupa aparente.
De ce, cand ceva nu e clar, nu privim oamenii in ochi,
intrebandu-i ce se intampla, de fapt?
Increderea. Cata incredere iti trebuie pentru a uita,
de fiecare data, cat ai pierdut,
si pentru a mai face loc, mereu, inca unei sanse?
Bilantul se face o singura data.
9 comentarii:
Buna mea prietena,
tacerea mea a ridicat de multe ori semne de intrebare, in diverse situatii oamenii nu au inteles ca nu am starea de spirit necesara pentru a vorbi si a spune ca sunt erori in prezentarea faptelor pe care unii le relateaza. Intotdeauna am spun nu voi lua niciodata o goarna pentru a dovedi cum stau lucrurile de fapt. Am spus mereu TIMPUL el este cel care va scoate la suprafata adevarul, iar cei care au avut incredere in ceea ce spun si ceea ce fac au stat langa mine indiferent de situatie. Imbratisari de la Oltenita!
Geanina. Uneori, un minut de tacere face cat toate cuvintele. La suparare, la nervi, sau asa cum spuneai, cand ceilalti oricum nu vor admite ca au gresit.
Si de la Galati imbratisari! :))
Tăcere
Gemea liniştea între El şi Ea... Decor de tăcere, cu toate cuvintele fugite din dicţionar, iar greutatea vorbelor nespuse apăsa precum o presă uriaşă pe umerii celor doi. De ce tăceau? Poate că nu mai aveau ce să îşi spună, poate că savuraseră mult prea devreme fiecare conversaţie avută şi acum erau... goi de cuvinte. Erau minute în care evitau chiar şi o intersectare a privirilor altădată nesăţioase, iar ceasul din perete îşi punea amprenta asupra tăcerii prin tic-tacul ce cronometra absenţa oricăror replici. Cufundată în gândurile personale, Ea aştepta, poate, un gest izbăvitor din partea lui. El, nu neapărat din orgoliu, îşi făcea de lucru prin preajma Ei, încercând să intercepteze măcar mesajul unui gând trimis spre întâlnirea cu un altul. Cei doi – străini în devenire sau parteneri pe cale de dispariţie – împărţeau TIMPUL fiindcă inerţia sentimentală punea frâu unor reproşuri intuite de amândoi. Preferau să nu mai spună nimic, iar dicţionarul vărsa lacrimile propoziţiilor şi frazelor care altădată umpleau încăperea... Între Ea şi El, liniştea gemea. Iar afară, desenând linie de galben printre stele ce licăreau din ce în ce mai stins, o cometă se pregătea să bată în geamurile Pământului pentru ca astrologii să tragă din nou concluzia că ceva important urmează să se întâmple la nivel mondial...
Cristian Lisandru - 2009
Cristian. Da. Fiecare cu... tacerea lui.
Uneori lumea imi spune ca din tacerea mea rezulta o minciuna... ca nu ma arat si vreau sa mint, ma ascund!
Treaba mea daca nu vreau sa isc alte dispute!
Imi place mult poezia, aproape fiecare rand esentializeaza totul!
Angela, finetea ta ... face mult bine ;-)
'Tacerea' ... au fost vremuri cand nu aveam nevoie de 'vorbe' intelegeam ... din priviri ... aproape tot :-)
Timpul... azi ...cere cuvinte :-), deci ... hai sa vorbim :-), dar sa nu judecam pe nimeni ....
Am mare curaj sa las un alt pupic pe micuta Ana ... stiu ca asezi pupicul tare fin :-)
AncKhiy. De cele mai multe ori tacem din acelasi motiv: ca sa nu iscam dispute inutile.
Tare bine ai surprins ideea. :))
Elena. Pai... stii cum e, ne purtam cu ceilalti asa cum am vrea sa se poarte ei cu noi...
Cand privirile nu se pot intalni e nevoie de cuvinte.
Iti multumesc pentru incredere. Voi incerca sa nu te dezamagesc. :)
Si, da, nu judecam pe nimeni.
Tacerea e de aur? Uneori da.
Elena M. Intocmai. :)
Trimiteți un comentariu