duminică, 24 mai 2009

Dependenta



Sunt persoane si lucruri de care constientizam,
la un moment dat, ca am devenit dependenti.
Prima parte, crearea acestei dependente,
se produce fara sa ne dam seama.
Cineva-ul sau ceva-ul devine astfel
parte din viata noastra, din ritualul zilnic,
dand farmec clipei si facandu-ne sa asteptam
cu placere si nerabdare fiecare intalnire.
Ce se intampla, insa, atunci cand,
dintr-o data, motivat sau nu,
cu sau fara voia noastra,
tinta dependentei noastre dispare?
Cine si cum ar putea acoperi lipsa aceea
care doare si care, de fapt,
nu are cum sa aiba inlocuitor?
Oameni care pentru o perioada au facut parte
din ce avea mai frumos viata noastra
pleaca fara sa ne intrebe macar
daca vom putea trece si peste asta.
Pentru lucruri, poate ca gasim mai usor compensari.
Pentru oameni, niciodata.

20 de comentarii:

AncKhiy spunea...

Grea dependenta asta... si e la fel de greu sa scapi de ea! eu am fost dependenta de o doamna care se apropia de varsta de 50 de ani, de la care am invatat atat de multe lucruri si a carei prezenta o cautam in permanenta, imi placea sa vorbim despre viata si toate cele!
Acum e mai greu, a intervenit distanta si nu ne mai gasim atat de frecvent, insa imi lipseste mult...

Paul Gabor spunea...

Neatza si o duminica placuta... M-a zapacit apusul, nu pot sa compensez...

Angela Ribus spunea...

AncKhiy. Vor mai urma, poate, si alte dependente.
Chiar daca e greu, ne dezobisnuim, cu timpul. Nu avem de ales.

Angela Ribus spunea...

Buna, Paul. Esti simpatic si asa, zapacit. :)

pheideas spunea...

Omul este liber sa faca ce doreste, atat timp cat raspunde pentru faptele sale.

Angela Ribus spunea...

Pheideas. Nu spune nimeni ca ar trebui sa fie altfel. Nu-i tine nimeni cu forta pe cei ce vor sa plece. Doar ca golul care ramane uneori doare al naibii. Dar si asta trece. Cumva. ...

to-morrow spunea...

Orice gol se astupa. Poate nu perfect dar se astupa cu altceva. Sau cu altcineva. Fiindca altfel un om ar fi ca o strecuratoare :)

Angela Ribus spunea...

To-morrow. :) Interesanta imaginea cu strecuratoarea.
Da, cumva se astupa. Desi nimic nu mai e ca inainte.
Pana la urma - cine spune ca trebuie sa ramana totul la fel ca "inainte", nu?

elena marin-alexe spunea...

O vorba spune asa: nu exista om de neinlocuit. Eu as adauga: mai greu, dar se poate.
O duminica placuta sa ai!

Angela Ribus spunea...

Elena. Multumesc, asemenea.

La vorba aceea (pe care, intre noi fie vorba, o auzeam prea des la serviciu), am o completare: depinde cu cati oameni il inlocuim...

Daniela spunea...

Personal nu cred in ideea "orice om poate fi inlocuit". Este absurd! pOate fizic da! poate fi inlocuit..insa ca valoare pentru viata noastra cei de care suntem dependenti sau cu care suntem interdependenti sunt unici; ca si noi de altfel. Orice om este unic in felul sau , are personalitatea sa proprie si inseamna ceva pentru viata noastra.
Asa ca atunci cand cei din viata noastra dispar dintr-un motiv sau altul nu ne ramane devat sa ne obisnuim cu durerea...ei nu se pot inlocuiti .
o viziune pesimista dar a naibii de reala...

Geanina Codita spunea...

Angela,vin la tine cu mare drag în CUB
Şi dependentă sunt ca viaţa de un tub
Ce o să fac atunci când tu n-o să mai scrii?
Îmi iau cu mine CUBUL şi îi pun pirostrii.

Angela Ribus spunea...

Daniela. Cei dragi sunt, fara discutie, de neinlocuit.

Pe ceilalti, oamenii care vin si pleaca la un moment dat din viata noastra - depinde de noi in ce masura vrem sa-i inlocuim sau nu ca prezenta "fizica".

Sunt de acord cu ce spui.

Angela Ribus spunea...

Geanina. Imi voi alimenta zi de zi, pe cat posibil, cubul cu oxigen, ca sa fie un "tub" folositor vietii :))

Geanina Codita spunea...

Astazi am apelat la versuri fiindca simt o stare aparte a sufletului tau. Nu intru in detalii ci doar atat iti spun, iubeste si nu privi in urma cu regret. Tot ceea ce facem intr-un anumit moment este bine facut, capul drept si mergem mai departe cu aceeasi pasiune si dragoste de viata pe drumul nostru, care este numai al nostru.

Angela Ribus spunea...

Geanina. Iti multumesc. Eu am o vorba pe care le-o spun prietenilor, cand au nevoie sa o auda: capul sus, pui de urs...

Romantic World spunea...

Nu stiu cum isi planifica fiecare sa suporte disparitia cuiva drag din viata sa,stimata Angela,eu unul cred ca pierderea capitala pentru fiecare este chiar el insusi.Intr-o zi voi disparea,cu toata oroarea si impotrivirea mea.Pana atunci,blestemand aceasta stinghereala ce mi-a fost livrata in cap de Bunul Creator,recunosc ca nu pot sa traiesc prea linistit in acest surogat de viata...Nici sa traiesc linistit dar nici sa mor linistit vreodata nu voi putea...De ce...?Intai ca voi fi siluit sa asist la oroarea de a pierde pe cineva drag,apoi la oroarea de a fi eu insumi o pierdere pentru cei dragi mie.Cu acest gand,nu voi putea muri si adormi niciodata...Si nici tu,draga Angela,decat daca te culci...

Angela Ribus spunea...

Romantic World. Si mai trist mi se pare sa ne pierdem pe noi insine cat inca traim.

Călin Hera spunea...

Eu cred că există oameni care lasă în urmă un Ceva anume. Nu e o compensare. Dar e mai mult decât lasă în urmă cele mai multe lucruri.

Angela Ribus spunea...

Calin. Da. Ceva-ul acela ne ajuta sa-i pastram acelui om un loc in sufletul nostru.