marți, 12 mai 2009

Cat si cum ne-am inaltat



Intalniri care ne fac sa intelegem
cat si cum ne-am inaltat.
Prieteni pe care nu e necesar
sa-i avem tot timpul aproape
pentru a-i simti aproape.
Sentimentele nu se altereaza.
Decat daca vrem noi sa se intample asa.
Si, inevitabil, comparatia.
Oricat de impliniti am fi, pe un plan,
intotdeauna va exista o absenta, in alt plan.
Pentru a da sens cautarii de maine
si pentru a ne aminti cate mai sunt de facut.

17 comentarii:

Stefy spunea...

Atat de multe lucruri de facut, numerosi oameni de uitat, de amintit, de simtit aproape.... si parca de fiecare data cand citesc cuburile, esti langa mine.....Pupi bun pentru toti trei!

Angela Ribus spunea...

Stefy. Pai... intr-un fel chiar sunt langa tine.
Si noi te pupam.

Valentina spunea...

"cat si cum ne'am inaltat"?!... uhm... avem tendinta sa urcam, sa urcam... sa urmam firul apei pana la izvor... izvor de unde pleaca toate esentele noastre care se cer sorbite in intregime...

spre amontele vietii dam peste tot mai multi bolovani care sa ne impotmoleasca, sa ne impiedice si sa ne duca la vale, sa ne altereze sentimentele... intalnim totusi si unele soiuri mai aparte de copaci- prieteni adevarati- de care sa ne sprijinim si sa continuam sa mergem mai departe...

bolovanii si copacii reprezinta deopotriva urcusurile si coborasurile vietii pentru care noi trebuie sa fim flexibili fara a ne infecta sufletul...

iar cand ajugem la izvor sa ne dam drumul sub forma unui parau si sa strabatem din nou, munti, dealuri, campii si sa ne varsam usurati in rau... in mare... in ocean... in absolut...


P.S. cred ca devine un obicei sa ma tot inspir din pozele tale...

Angela Ribus spunea...

Valentina. Nu cred ca e ceva rau...
Ne putem face aliati, atat bolovanii cat si copacii.
Si ne putem ajuta de ei, la urcare. :)

Eu cred ca profesorii au uitat cum sa ajunga la sufletele copiilor.

Valentina spunea...

nu toti ne vor fi aliati pt ca natura e de asa maniera incat sa nu fim... uhm... ma tem ca nu am inteles paralela la profesori...

Angela Ribus spunea...

Valentina. E simplu. Vorbeam despre profesoara ta de romana care ar trebui sa stie sa te determine sa scrii de drag. Pentru ca tu chiar scrii de drag...

Eu am ramas cu imaginea profesorilor mei de romana.
Lor le datorez faptul ca am indragit scrisul.

Cat despre bolovani si copaci, da, nu toti, ca nu au cum, dar ici si colo, cate unul, cand avem mai mare nevoie. :))

Valentina spunea...

mda... si eu mai blonduta;))... nu m'a strafulgerat niciun gand la profesoara de romana... uhm... sa stii ca e o persoana destul de ok... e nevoita doar sa urmeze o programa afurisita si sa'si faca meseria... eu totusi o apreciez...

am citit acum cateva minute la "sa'i zicem leapsha" ca ti'ai fi dorit sa fii copac... uhm... ma gandesc ca vrei cumva sa prinzi radacini intr'un anume loc si sa ramai acolo pt o eternitate si sa te hranesti cu sevele acelui pamant... apoi sa infloresti si sa raspandesti in orice cotlon al lumii parfumul tau... sa rodesti si sa'ti imparti fructele crescute din esentele acumulate... oare asta ar fi explicatia?!... sunt curioasa:)... sper sa nu deranjez...

Geanina Codita spunea...

Oamenii au tendinta de a spune mereu ca le lipseste ceva, uitand sa pretuiasca ceea ce au. Uita sa se bucure pentru rasaritul de soare, pentru frumusetea pe care o ofera natura privirilor noastre, pentru linistea pe care o pot avea daca nu si-ar mai face atatea ganduri "purtandu-le "altora de "grija".Lista este mult mai lunga , insa las imaginatia voastra sa o completeze.

Angela Ribus spunea...

Valentina. Nu avem cum sa intuim intotdeauna ce a vrut celalalt sa spuna. Asa ca nu-ti face griji.

Copac imi doream sa fiu din adolescenta cand nu gaseam nici un om care sa ma inteleaga. Asa, copacii macar nu vorbesc, nu au cum sa te barfeasca si nici sa te "vanda".

Si azi iubesc copacii. Uneori mai mult decat pe multi dintre oameni.

Mi-a placut imaginea ta cu radacinile. Daca ar fi sa-mi creasca radacini, as vrea sa fie undeva aproape de munte.

Angela Ribus spunea...

Geanina. Este extraordinar de cate ori suntem pe aceeasi lungime de unda.
Imi place lucrul asta si-mi da o stare de bine. Iti multumesc.

Geanina Codita spunea...

Si mie imi place tare mult aici in cub, iar daca va fi nevoie sa platesc chirie pentru nesfarsit nu voi schita niciun gest din care sa reiasa ca nu sunt de acord. Si eu iti multumesc .

AncKhiy spunea...

Impliniri pe un plan, absente, lipsuri pe altul... da, e drept! Cu timpul insa si rabdare, pe rand le rezolvam pe toate, "daca vrem noi sa se intample asa"!
Si da, "pentru a ne aminti cate mai sunt de facut"! Trebuie sa simtim ca timpul trece intr-o anumita directie pentru noi si ca e o motivatie in plus pentru planurile si visurile noastre... pentru absentele pe care vrem sa le inlocuim!

Paul spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Angela Ribus spunea...

Geanina. Nu m-am gandit la chirie, insa imi place cum spui tu "pentru nesfarsit".

Nu, poate ca eu ar trebui sa va rasplatesc intr-un fel, pe tine si pe cei care ma vizitati zi de zi aici. Cred ca asa ar fi mai corect...

Important e ca ne este bine. :)

Angela Ribus spunea...

AncKhiy. Culmea este ca rabdarea vine o data cu intelepciunea. Oamenii in varsta sunt mult mai rabdatori, desi, de fapt, tocmai ei sunt cei care nu mai au asa de mult timp.

Angela Ribus spunea...

Paul. Asa-i. Gandeste-te numai cum ne-am simti in ziua in care sa nu mai avem nimic de facut si nimic de asteptat...

Paul spunea...

Altfel spus,cred ca viata n'ar avea farmec si dulceata.