.jpg)
Visul de care avem nevoie.
Care sa ne confirme ca totul are un sens.
Ca dragostea n-a murit.
Si ca putem conta, uneori, pe celalalt,
in aceeasi masura ca si pe noi insine.
Cuburile mele numai pentru mine
n-ar avea nici un haz. N-ar putea exista.
Desi avem nevoie de oxigen, respiram de fapt
prin dragostea pentru celalalt.
Esentiale sunt, cu-adevarat, viata, dragostea si moartea.
Prima - ne-a fost data. Nu e meritul nostru.
Devine meritul nostru atunci cand invatam sa iubim.
Iar ultima, chiar nu depinde de noi.
Nu lui Dumnezeu ar trebui sa-i reprosam ceva,
daca ar fi sa o facem, ci noua, pentru vremea
cand nu am deschis bine ochii
si nu am stiut sa deosebim oamenii.
(In memoria lui Octavian Paler)
15 comentarii:
Oamenii au tendinta de fiecare data sa gasesca un vinovat pentru problemele din viata lor, ajung sa se indoiasca de existenta Celui caruia ii multumeau cand le era bine si rostesc fara sa gandesca cuvinte nepotrivite cand se gandesc si vorbesc despre EL. Vor intelege cum stau lucrurile numai atunci cand vor darui si vor face ceva neconditionat, cand se vor bucura pentru fericirea si implinirea celor din jur. Imbratisari.
Geanina. Asa-i.
Ma-ntreb de ce invatam atat de greu sa daruim...
Si noi te imbratisam.
"Esentiale sunt, cu-adevarat, viata, dragostea si moartea" - cum prima şi ultima nu depind de noi, rezultă că trebuie să facem tot posibilul pentru a "lucra" la cea de-a doua. Cu sufletul deschis...
adevarat..
foarte frumos spus:)
Cristian. Daaaa. Si inca cum.
Iti multumesc ca ma citesti zi de zi. :)
Cum putem deosebi oamenii? Asta cere experienta. Se spune că, la început, când suntem copii, îi simtim pe oameni, îi împărtim corect în buni si răi. Cred că teoria asta se verifică numai partial. Nu stiu de vreo statistică. Cred însă că e nevoie de experienta. Si mai e nevoie de ceva. E nevoie să te intereseze.
nu stiu povestea...:-S
Florin. Am inceput sa-ti citesc blogul. Multe lucruri interesante. Poeziile imi plac. De ce esti asa de trist?
Calin. Da. Pentru ca o viata de experienta te duce la cunoasterea acelor lucruri care te-au interesat.
Tu cam ai dreptate mereu :))
Florin. Mai multe broscute au pornit intr-o intrecere. Urmau sa escaladeze un turn foarte inalt. Cei de pe margine comentau spunand ca e mult prea greu si ca nimeni nu va reusi. Rand pe rand, broscutele abandonau. Una singura isi vedea de drum. In final, doar ea a ajuns in varf. Apoi toti voiau sa stie cum a reusit, sa o intrebe care e secretul ei. Asa au aflat ca broscuta era surda.
Uneori chiar e bine sa fim surzi la ce spun ceilalti. Asta apropo de cei care scriai tu ca abandoneaza lupta cu viata si ca sunt din ce in ce mai multi...
toti ma intreaba dc sunt asa trist...
sunt multe motive...
dar nu sunt mereu asa sau nu e asa grav..dar vezi tu cand pun tristetea si realitatea in acelas text..iese ceva foarte trist..
am momente..in rest sunt bine ca oricine altu...
daca as sti sa scriu mai bine probabil as putea sa scriu si "momentele fericite"..:)
Ma regasesc de multe ori printre randurile tale.
"Nu lui Dumnezeu ar trebui sa-i reprosam ceva...,ci noua pentru vremea cand nu am deschis bine ochii si nu am stiut sa deosebim oamenii"Doamne, dar este atat de greu sa-i deosebim!Se spune ca e mai rusinos sa nu ai incredere decat sa fii tradat si simtim nevoia de a da o sansa celuilalt , poate pentru a ne da noua o sansa.
Miki. Daca te regasesti, pesemne ca am trait experiente asemanatoare sau, vorba lui Calin, ne-au interesat aceleasi lucruri.
Da, si eu dau de fiecare data o sansa celuilalt.
Angela il intrebai pe Florin de ce e asa trist sau pe tine?
Ovewan. Toti avem sau am avut tristetile noastre, pe care uneori le asternem in cuvinte cu speranta nerostita ca astfel ne vom vindeca.
Nu stiu de unde ai aparut, dar esti binevenit.
Si, da, imi place sa-mi "jignesti retina". Cui nu i-ar placea? :))
Trimiteți un comentariu