Prieten

Prieten e cel ce simte cand sufletul tau il cheama,
dincolo de cuvinte;
cel in fata caruia lacrimile se opresc
iar chipul ti se lumineaza a zambet.
Cel pe care nu te saturi sa-l asculti
si care e acolo, langa tine, atunci cand trebuie sa fie.

E omul despre care poti vorbi cu ochii inchisi,
chiar daca a trecut mult timp de cand
ochii lui nu s-au mai intalnit cu ai tai.
Nimic nu valoreaza cat mana unui prieten
care o strange pe a ta, spunandu-ti, astfel,
ca viata e, totusi, dreapta.

Chiar daca, in rest, suntem atat de singuri,
putinele clipe pe care avem norocul de a le imparti
cu un prieten drag
sunt cele care ne fac sa pricepem
pentru ce ne-am nascut.

P.S. Blogul meu a implinit doi ani.
Va multumesc ca ma cititi.

Mai bun. Mai buni...

Speciala, la trecerea intr-un nou an este,
poate, doar starea de spirit pe care ne-o cream
uneori straduindu-ne, alteori nu.

Avandu-i alaturi pe cei care consideram ca merita,
impacati cu noi si cu clipa ce-a trecut,
ne bucuram de anul care incepe sperand,
de fiecare data, ca va fi mai bun.
Fara sa ne gandim, cinstit,
ce l-ar putea face mai bun
pe el sau pe noi
asteptam, mereu, sa fim norocosi, sa dam lovitura,
sa gasim tot ce n-am primit intr-o viata.

Un an nou vine firesc,
poate ca exagerate
sunt doar sperantele pe care ni le punem in el
in loc sa ne intrebam
ce ar trebui sa schimbam in noi,
in loc sa ne privim in fata si sa recunoastem
ca puteam face mai mult.
Depinde de fiecare ca noul an
sa insemne altceva decat ceilalti.

Cel mai frumos dar

Suntem altii atunci cand uitam sa zambim.

Nici un motiv din lume nu este
sau nu ar trebui sa fie
atat de puternic incat sa ne fure zambetul,
darul cel mai frumos pe care il putem oferi celorlalti
si, in egala masura, noua insine.

De sarbatori ne regasim
in cantecul copiilor, colind al sufletului,
in linistea impacarii cu tot ce ne inconjoara,
in mirosul bradului ce reinvie emotia iluziei lui Mos Craciun.

De sarbatori, viata e mai frumoasa
pentru ca incercam sa fim cu totii mai buni.
Cand zambetul vine dinauntru,
chipul nostru oglindeste bucuria vietii.

Prima zapada

Ninge linistit afara si in sufletele noastre
renascand zapezile copilariei
si pofta de viata de atunci.

Prima zapada e asteptata cu emotia primei iubiri.
Indiferent cat de firavi sunt primii fulgi,
bucuria intalnirii cu albul lor
nu se compara cu nimic.

Stim ca ninge pentru noi.
Pentru copilul din fiecare,
pregatit sa-si ia sania si sa plece
in cautarea zapezii si a prietenilor de joaca
dintr-un ieri atat de indepartat.

Si, totusi, atat de viu…

Orizont deschis

Fiecare avem anumite locuri
care ne ajuta sa ne regasim.
E de-ajuns sa vezi bucata ta de cer,
sa respiri aerul de care
tu stii cel mai bine cat de dor ti-a fost
ca sa simti, dintr-o data, ca viata e frumoasa.
Cuvintele devin de prisos.
In linistea ta, esti recunoscator
ca ai mai ajuns o data acolo,
ca ai mai vazut o data orizontul tau deschis.

Ne multumim cu putin.
Insa ceea ce altii numesc putin,
pentru noi e mai important decat tot restul.
Bogatia este, de fapt,
ceea ce ne bucura sufletul, facandu-l usor
si ne readuce lumina in priviri,
chiar daca afara e, poate, intuneric.

Leapsa cu amintiri din copilarie

De unde credeam ca nu voi gasi in memorie prea multe amintiri din copilarie, m-am bucurat sa descopar ca NU AM UITAT.

- Gustul copilariei mele e un amestec de ciocolata mica, rotunda, cu Scufita Rosie, Lupul, Vanatorul sau Bunicuta, pe care le gaseam in geanta mamei, cand venea de la serviciu. Scotoceam cu bucurie, stiind ca acolo sigur voi gasi ceva bun.
Apoi mai e prajitura cu foi si serbet pe care tot mama o facea. De curand, am gasit la o cofetarie din Galati o prajitura cu gust asemanator si am spus, cu lacrimi in ochi, "Are gustul copilariei mele!", de nu intelegea vanzatoarea ce-i cu atata emotie pe capul meu.
Si mai e ceva: de cate ori mananc portocale, ma gandesc la cele pe care le aducea tata de la Combinat, in Ajunul Craciunului, cand salariatii primeau cadouri pentru copii. Pe atunci, in anii '70, nu se gaseau portocale decat rar de tot, asa ca pentru mine ele au si astazi gust de Craciun...

- Mirosul copilariei mele e legat tot de mama si de rufele pe care le usca intotdeauna afara, in balconul pe atunci neinchis. Iarna, ele miroseau a ger. Imi afundam nasul in cearsafuri si simteam ca acolo e toata bucuria lumii.

- Cum suna copilaria mea? Cred ca ABBA, Julio Iglesias si Adriano Celentano sunt vocile care ma duc si astazi in trecut. Frumoasa copilarie am avut. Cu 20 de prieteni pe scara blocului, cu fotbal, ascunselea, mita catarata si cate alte jocuri pe care as da orice sa le mai pot juca acum. Tot e bine ca pot povesti despre ele.

Multumesc, Vulpea mea preferata,
ca mi-ai dat prilejul sa ma gandesc la lucrurile astea.
Liber la leapsa, luati-o cu incredere! :)

Cercul vicios al neintamplarii

Recunosc, nu m-am ridicat la inaltimea asteptarilor tale.
N-as sti sa spun exact motivul pentru care
nu ti-am mai dat niciun semn.
As putea lua ca scuza lipsa timpului, viata sau orice altceva.
Prietenia e in noi, e-adevarat,
insa daca nu o exteriorizam, celalalt nu are de unde sa stie.

Am crezut ca te-am pierdut.
Mi-a fost teama ca-mi vei reprosa tacerea mea prelungita.
Mi-am facut procese de constiinta.
In cercul vicios al neintamplarii
cu cat ma gandeam mai mult,
cu atat curajul de a te cauta se indeparta.

M-ai ajutat.
Ai rupt tu tacerea intrebandu-ma, simplu, ce mai fac.
Iti multumesc.
M-ai invatat ca unele lucruri nu se schimba
si ca acolo unde exista incredere nu incap reprosuri.
Sufletul pastreaza intacte unele sentimente.

Leapsa cu lucruri placute

Azi am chef de-o leapsa. Si pentru ca am gasit una care-mi face bine la Acuarele
hai sa gasesc zece lucruri care-mi plac azi. Stiu ca am mai raspuns la ea in urma cu mai bine de un an, dar intre timp am sters tot ce nu era cub.

Asadar, imi plac:
Oamenii care privesc in ochi si zambesc.
Natura, oricand, oriunde.
Copiii.
Melodiile care calmeaza.
Vinul lui Tata.
Masina mea, de care mi-e asa de dor.
Ideile constructive.
Cafeaua de dimineata.
Cartile lui Octavian Paler.
Si blogurile unde am ce sa citesc.

Cine mai vrea leapsa, e liber sa o ia. :)

Doar tu

Confortul nu vine doar dintr-o ambianta placuta
ci si din linistea interioara
pe care n-o poti cumpara.
Cand te simti bine in propria fiinta
nimeni nu-ti poate strica echilibrul.
Ideile vin de la sine,
nimic nu pare mai greu decat este,
iar limita posibilului e departe.

Cand incepi sa te indoiesti de tine,
atunci se schimba lucrurile.
Tu esti acelasi, insa ti se pare
ca orice ai face nu iese cum ar trebui,
ca esti depasit de evenimente
si ca singur nu le dai de capat.

Dupa fiecare perioada in care
esti macinat de intrebari si ocolit de raspunsuri
intelegi ca, pana la urma, cel mai bun prieten
iti esti, de fapt, doar tu.

Acolo

Rabdarea se termina brusc.
Simti ca vrei sa alergi inaintea timpului,
sa ajungi acolo unde gandul tau este deja.
Si totusi, lucrurile tot cum vor ele se aseaza.
Degeaba incerci, degeaba iti aduni toate puterile
pe care ti-ai dovedit de atatea ori ca le ai.
Nu te ajuta decat ordinea fireasca a lucrurilor
pe care ai da orice sa o poti schimba, uneori.
Nelinistea te cuprinde intai putin,
apoi, din ce in ce mai mult,
pana cand devii sclavul ei.
Impotrivindu-te nu faci decat sa intri si mai repede
in vartejul menit sa te scoata din ritm.

Dar vine si clipa cand ajungi acolo unde ai vrut.
Toate indoielile se spulbera,
inima e la locul ei, bate normal si...
restul devine trecut.