Scrisoarea

Fiecare noua zi e o scrisoare nedeschisa.
Ne pot astepta lucruri bune, lucruri rele
sau lucruri care nu ne influenteaza nicicum.
Traind fiecare zi ar trebui sa devenim mai pregatiti,
mai intelegatori si mai constienti ca unele lucruri
trebuie acceptate, altele nu.
Insa, in locul adaptarii, creste in noi, zi de zi, resemnarea.
Astfel, tot ceea ce altadata ne bucura sau ne intrista
acum ne lasa indiferenti.
Am ajuns sa deschidem cu din ce in ce mai putina speranta
scrisoarea numita o noua zi.
Prea multe asteptari ne-au fost inselate
si prea multi sunt cei care,
deliberat, incearca sa ne mutileze fiecare noua zi.
De ce sa-i lasam?

Bun sau rau

In fiecare dintre noi exista un om bun si un om rau.
Cu timpul, devenim mai buni sau mai rai
in functie de mediu, de noroc,
de cat de generoasa este (sau nu) viata cu noi
si de cat intelegem din ceea ce ni se intampla.

Cel mai usor e sa dai vina pe ceilalti pentru raul din tine.
Cel mai greu este sa accepti ca ai fi putut fi mai bun decat esti.
Socoteala nu trebuie sa dai in fata nimanui.
Insa e trist cand, singur cu tine,
descoperi ca rautatea are radacini adanci.

Cu fiecare zi putem face ca binele sa creasca in noi.
Trebuie doar sa renuntam la bataliile inutile care ne obosesc
si ne rapesc din timpul ce ne-a fost dat pentru cu totul altceva.
Inaltarea nu poate fi impiedicata de false obstacole.

Culorile toamnei

Culorile toamnei sunt reflectari cromatice ale sentimentelor.
Natura face parte din viata noastra,
indiferent ca realizam sau nu acest lucru.
Astazi, ochii mei s-au bucurat.
Mi-am oferit ragazul de a privi in jur, amintindu-mi ca orice dar,
daca nu stii sa il pretuiesti la timp, mai tarziu se duce.
Copacii, ca si oamenii, au fiecare alta poveste.
Primii o traiesc în tacere,
daruindu-ne prin culori intelepciunea fiecarui anotimp.
Noi, oamenii, nu numai ca nu ne mai facem timp sa-i privim,
dar ne-am obisnuit sa vorbim - uneori prea mult,
chiar si atunci cand ochii pricep mult mai bine.

Prieten tacut

Umarul acela. Al tau.
Mi-e bine cand ma gandesc ca exista.
Un prieten tacut, care stie sa asculte.
Un reper de nadejde, ce si-a dobandit semnificatia in timp.

Umarul acesta. Al meu.
Pe care stii ca il gasesti chiar si atunci cand nu-ti sunt in preajma.
Pana la urma, totul se rezuma la incredere.
Ca o conventie tacita, in care fiecare stie ce are de facut.

Umarul tau seamana cu tine.

Ramas bun

Nu stim maine de la cine va trebui
sa ne luam ramas bun.
Intotdeauna dureros, intotdeauna nedrept.
Nu stim cate despartiri pot sa incapa
in sufletul unui om.
Dar stim ca fiecare plecare lasa un gol.
Care nu poate fi acoperit cu nimic.
Oamenii trebuie pretuiti astazi.
Trebuie cautati, ascultati, intelesi si iubiti.
Astazi. Pentru ca maine nu stim ce va fi.
Nu plecam in ordinea in care am venit.
De cele mai multe ori, despartirea vine
inainte sa reusim sa punem totul in ordine.
Fara sa avem de ales.

Nu trebuie...

Nu trebuie sa incerci sa pari ceea ce vrei sa fii, ci sa inveti sa fii.
Nu trebuie sa convingi pe nimeni, niciodata, de un lucru.
Trebuie sa faci astfel incat toti sa se convinga.
Daca esti impacat cu tine
linistea ta va induce in jur calm si siguranta.
Daca cerul tau e senin, ochii tai vor sti sa spuna asta.
Iar daca vei pierde timpul, spunand cate ti-au mai ramas de facut,
nu vei mai avea nici cand sa faci ceea ce ti-ai propus,
nici cum sa vezi mai departe.
Poate de aceea, o clipa de singuratate si de intoarcere in tine
este, din cand in cand, mai necesara decat o bucurie
pentru care n-ai facut nimic.

Certitudini de-o clipa

Avem nevoie sa stim ca, daca maine n-am mai fi,
cineva ne-ar simti lipsa.
Ne imaginam ca fara ideile noastre lumea ar fi mai saraca,
iar fara zambetul nostru ziua ce vine ar fi mai trista.
Ne amagim crezand ca suntem centrul universului,
ca fara noi nimic n-ar mai fi la fel.

Suntem cu adevarat doar personajele principale
din viata noastra
pe care ar trebui sa avem grija cum ne-o facem.
Insa, furati de iluzii si certitudini de-o clipa,
risipim timpul atat de pretios
alergand de colo-colo,
platind polite si uzandu-ne inainte de vreme.
La final, am vrea sa recuperam, insa stim ca nu se poate.

Si atunci intelegem ca nici macar
rolului ce ni s-a incredintat la nastere
de a avea grija de viata noastra
n-am fost in stare sa-i facem fata asa cum s-ar fi cuvenit.

De fiecare data

Atat de putin ne trebuie
pentru a transforma lacrima in zambet.
E suficient sa stim ca exista cineva
caruia ii pasa de linistea noastra,
sa credem ca exista un maine mai bun
decat acest azi discutabil.
Nu poate fi mereu soare. Dar putem pastra
in inima noastra caldura si lumina razelor lui,
pentru clipele in care nu stim de unde vine intunericul.
Nu putem fi mereu veseli.
Am uita cat de mult pretuieste surasul si am fi, poate,
tentati sa credem ca ni se cuvine.

Atat de putin ne trebuie sa redevenim optimisti.
Glasul de care avem nevoie, pentru a ne aminti
cat de puternici suntem, il regasim in noi.
De fiecare data.

Dand buzna

Unii oameni dau buzna in viata noastra, ca o nenorocire.
Altii sunt atat de discreti, incat
de multe ori nu-i vedem si nu-i auzim. Doar stim ca exista.
Influenta primilor e rareori pozitiva.
De ei e plin pamantul: sunt cei care
stiu foarte bine ce vor si ce e bine pentru ei.
Ceilalti dau normalitate vietii noastre.
Si chiar daca nu vin sa ne traga de maneca,
ori sa ne spuna: “Vezi, sunt aici, langa tine!”,
prezenta lor este de fapt ceea ce ne da siguranta.
Ca si intamplarile, oamenii ne influenteaza uneori decisiv,
alteori deloc, de cele mai multe ori insesizabil.
Nu intotdeauna marile schimbari vin din situatiile limita
ori de la persoanele langa care traim zi de zi.

Fiecare dam uneori buzna in viata cuiva.
Iar in rest traim discret, inconjurati de atatia oameni
despre care stim atat de putin.

Omul si clipa

Sunt oameni carora, oricat de mult le-am darui,
tot simtim ca nu e de-ajuns.
Oameni carora nu le vom putea niciodata multumi
pentru schimbarea in bine pe care au produs-o in noi,
fara sa se straduiasca.
Din cand in cand, intre lucrurile marunte de fiecare zi,
ni se intampla si cate o minune.
Atunci realizam cat suntem de norocosi,
iar mai tarziu, amintindu-ne si intelegand
cum ne-am transformat,
pretuim mai bine omul si clipa in care l-am descoperit.