sâmbătă, 25 iulie 2009

Drumul tau



Mergi pe un drum pe care l-ai ales
fara sa stii unde duce.
La inceput ai o urma de indoiala:
daca nu e drumul pe care trebuia sa-l urmezi?
Apoi esti foarte atent la tot ce se intampla,
cautand fiecare indiciu care sa-ti confirme ca e bine.
Cu timpul, iti doresti sa ajungi
mai repede la capatul lui.
Mai tarziu, descoperi ca te-ai obisnuit
si aproape ai uitat de unde ai plecat.
Pentru ca, in cele din urma,
cand in sfarsit ai ajuns,
sa ti se para ca e prea putin,
prea scurt si prea repede a trecut
pentru cate ai mai fi avut de descoperit
in drumul despre care nici o clipa
nu ai crezut cu adevarat ca era numai al tau.

Ai fost primul si ultimul care a trecut pe acolo.

14 comentarii:

Ceska777 spunea...

Der Weg ist dein Ziel.

tartoras spunea...

Suflete, ce-mi faci??
"Mergi pe un drum pe care l-ai ales
fara sa stii unde duce.
La inceput ai o urma de indoiala:
daca nu e drumul pe care trebuia sa-l urmezi?
Apoi esti foarte atent la tot ce se intampla,
cautand fiecare indiciu care sa-ti confirme ca e bine. "
Multumesc ,draga mea!Multumesc!

Angela Ribus spunea...

Ceska777. Richtig.
Du bist willkommen hier.

Angela Ribus spunea...

Tartoras. Cu placere, suflete. Ma bucur ca te-am "nimerit". Sa-ti fie bine pe drumul tau. :)

Călin Hera spunea...

Cum mă număr printre aceia care spun că drumul e mai important, sunt sensibil la toate abordările „aspectului”. Până la urmă, spui acelasi lucru. Dacă ajungi prea repede la capăt, te întrebi dacă nu cumva drumul n-a fost bun. Într-un fel, e ca în ultimul meu PA despre tipul care se munceste să ajungă pe un vârf, iar atunci când, în fine, a ajuns, se întreabă: Iar acum?

Angela Ribus spunea...

Calin. Ha. Stiam eu ca unele lucruri le gandim la fel.

Bun. Iar acum? :)))

E o bucurie sa te citesc si sa "vorbesc" cu tine.

Paul-Nicolae Koller spunea...

Mi-a fost teama la inceput sa-l aleg, apoi a urmat bucuria alegerii, insa incet incet, am costatat ca am gresit si mi se parea aiurea sa ma intorc inapoi de gura lumii sau de concepte trecute, invechite. Acum, ma vad nevoit sa aleg altul mai pietruit de vremuri, mai consistent in trairi si mult mai scurt pentru ca timpul, nu-mi mai este alaturi.

Angela Ribus spunea...

Paul. Poate ca nu cat de lung e drumul conteaza
ci, asa cum spui, cat e de consistent in trairi.

Bogdy spunea...

Apropo de drumuri!...

Odată, un prieten îmi vorbea despre un om care mergea pe o scară...
Lipsea o treaptă de la scară, de ani de zile, dar el mergea perfect. N-a observat lipsa treptei decât la-nceput. Peste câteva luni, când treapta ar fi fost pusă la loc, i s-ar fi părut la fel de nelalocul ei ca şi un mort care s-ar apuca să-nvie după două-trei luni, şi s-ar întoarce printre ai lui acasă, tocmai când bieţii oameni gustă dulcea convalescenţă a uitării, şi când îşi fac socotelile cu un tacâm în minus.
Şi mergea de ani pe scara cu o treaptă lipsă, lipsa devenind în timp, măsură şi element al variaţiei în monotonie. Scara cu toate treptele ar fi devenit o scară banală.I-ar fi trebuit iar o perioadă de acomodare, ar fi avut anxietăţi, ceva s-ar fi tulburat în echilibrul vieţii lui...
Într-o zi, cineva a mai scos o treaptă de pe undeva, din scară... Din curiozitate...” Aşa, ca să vedem ce face!”. Iar el s-a împiedicat, a căzut, şi a murit. Curiosul a zis: „ Cine s-ar fi gândit? Deh...!Ceasul rău!”.
Şi toată lumea a fost de acord cu el; nimănui nu i-a trecut prin minte că lipsa celor două trepte era prea mult.

Angela Ribus spunea...

Bogdy. Povestea ta imi aminteste de o nuvela citita demult in care un batranel iesea in fiecare dimineata la poarta si intreba trecatorii cat e ceasul. Dupa cativa ani in care cineva i-a raspuns zi de zi la aceasta intrebare, acel cineva s-a gandit sa-i faca batranului o bucurie si i-a daruit un ceas.
A doua zi dupa ce a primit darul, batranul a murit.

P.S. Regula acestui blog, pe care o afli acum, este asa: marimea comentariilor sa nu o depaseasca pe cea a cubului.
:)

Geanina Codita spunea...

Astăzi dimineaţă m-am trezit discutând cu viaţa despre drumul vieţii.
A venit să mă cam ia la întrebări.

Până la urmă am aflat nişte răspunsuri pe care le ştiam , dar poate doreau o nouă confirmare pentru continuitate.

Îmbrăţişări peste normă, draga mea dragă!

Angela Ribus spunea...

Geanina. E bine cand ne ia la intrebari. Ne determina sa cautam bine de tot in noi. :)

Călin Hera spunea...

Bucuria e, deci, a amândorura.

Angela Ribus spunea...

Calin. Suuuper. :)