miercuri, 4 noiembrie 2009
Culorile toamnei
Culorile toamnei sunt reflectari cromatice ale sentimentelor.
Natura face parte din viata noastra,
indiferent ca realizam sau nu acest lucru.
Astazi, ochii mei s-au bucurat.
Mi-am oferit ragazul de a privi in jur, amintindu-mi ca orice dar,
daca nu stii sa il pretuiesti la timp, mai tarziu se duce.
Copacii, ca si oamenii, au fiecare alta poveste.
Primii o traiesc în tacere,
daruindu-ne prin culori intelepciunea fiecarui anotimp.
Noi, oamenii, nu numai ca nu ne mai facem timp sa-i privim,
dar ne-am obisnuit sa vorbim - uneori prea mult,
chiar si atunci cand ochii pricep mult mai bine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
22 de comentarii:
adevar graiesti :)
copacii spun atat de multe...
Evergreen. ...Si iar mi-am amintit ca as fi vrut sa fiu copac.
Mesteacan.
"Tacere... e toamna in cetate...
Ploua... si numai ploaia da cuvant-
E pace de plumb, e vant si pe vant
Grabite trec frunze liberate.
...........................
Da drumu, e toamna in cetate-
Intreg pamantul pare un mormant...
Ploua... si peste targ, duse de vant,
Grabite, trec frunze liberate."
Bun regasit, Angela draga!
Cand am inceput sa citesc postare ta...gandul m-a dus versurile lui Bacovia!Este una din poeziile mele preferate...
Gand bun, draga mea!
Bucura-te de toamna!
Tartoras. Bine ai revenit!
Ma bucura poezia lui Bacovia.
Iti multumesc si pentru gandul bun.
Sa-ti fie bine, suflete.
Coincidenta, Angela, si eu as fi vrut sa fiu un copac. Unul mare si umbros...
"Mi-am oferit ragazul de a privi in jur, amintindu-mi ca orice dar,
daca nu stii sa il pretuiesti la timp, mai tarziu se duce" - aşa este, trebuie să ne facem timp pentru a privi cu mare atenţie tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru...
Ileana. Ce frumos! Copacul-eu ar fi stat cu bucurie in preajma copacului-tu.
Poate ca mai exista astfel de coincidente.
Cristian. Te-ai gandit, de fapt, de ce suntem atat de grabiti, ce ne rapeste din timpul in care ar trebui sa privim cu atentie in jur?
Pseudo-probleme atat de "importante"...
Problema este că, fără a o şti, noi înşine suntem copacii... un alt eu de-al nostru, o a şaptea faţetă a cubului uman.
Ai dreptate, însă, iar eu, probabi, aiurez.
Numai bine.
Andrei S. He, he, e interesant ce spui.
Incerc sa vizualizez cubul uman... :)
E pe dinauntru a saptea fateta, nu?
Da, toamna este minunată. Mă gândeam acum câteva zile, privind pădurile ruginii cuprinse de ceţuri, că toamna ne învaţă cum să murim frumos...
Adriana. Cam sumbru ce spui. Padurile renasc.
Asa ca toamna nu e decat o trecere, nu o moarte...
Murim in fiecare clipa, pentru a renaste in urmatoarea.
Moartea e geamana cu viata.
Unele frumuseţi sunt doar de o clipă...Dacă şi clipa aceea s-a dus, privirea, inima, fiinţa întreagă rămân văduvite de acea frumuseţe...
Descriere sensibilă, problematică a dâncă, empatie totală cu natura...
Mulţumesc de acest prea frumos din cuvinte şi de dincolo de ele!
Dacă ar fi să judecăm geometric omul... ar aduce mai mult cu un icosaedru, dar nici aaşa nu ar fi suficient. A şaptea latura este peste tot... nu doar în interior.
Numai bine.
Ileana. Ar fi frumos. Insa unele lucruri (din noi) nu mai renasc...
Mariana. Da, unele frumuseti sunt doar de o clipa.
Ai dreptate.
E vorba de si de alegerea fiecaruia, sau mai ales...
Andrei S. Da. Un icosaedru seamana mai bine cu sufletul uman. Imi place ideea. :)
Numai bine si pentru tine.
Ileana. Acum iti trimit o imbratisare. :)
stii tu ca toamna
are brate galbene
chiar si atunci
cand tacerile
cad precum frunzele?
:)
Mirela. ...Stiu...
Trimiteți un comentariu