miercuri, 25 noiembrie 2009

Asteptari prea mari...



Astepti de undeva un cuvant, un gest, un semn.
In acelasi timp primesti, de altundeva, mult mai mult,
insa nu te poti bucura deplin,
la gandul ca nu vine de la cine ai fi vrut.
Ramai cu o umbra amara.
Apoi, dupa un timp, intelegi ca ceea ce ai primit
insemna foarte mult, ca de fapt esti un norocos,
dar nu ai stiut sa-l pretuiesti,
la momentul potrivit, pe cel ce merita.
Si din nou ai sentimentul ca nu e drept, ca ai gresit.

Viata merge mai departe. Istoria se repeta:
se-ntampla sa ai, inca o data,
asteptari prea mari de la oameni prea mici .
De nicaieri, din nici o carte nu inveti
cand si cum sa-ti dramuiesti increderea.
Asta o afli singur, cu timpul.

23 de comentarii:

Ileana spunea...

Cand nu-l pandesti si nu-l implori, miracolul apare.

Angela Ribus spunea...

Ileana. Absolut adevarat. :)

John Constantine spunea...

da, nici o carte nu iti zice cum sa-ti traiesti viata. dar ce bine daca ar fi una cateodata, in unele momente (sau poate daca privesc mai bine poate e rau ptr ca te poate face lenes cu viata ta)
sa nu ceri mai mult, ci sa multumesti pentru ce ai. cand vei fi multumit cu ce aim lucrurile vor veni mai usor , ptr ca nu mai ai asteptari asa (prea) mari (e putin off-topic dar am simtit ca vreau sa scriu asta ptr ca eu cred in ea, desi tentatia sa ceri e mare)

Andrei S. spunea...

Într-un mod foarte straniu, această postare îmi aduce aminte de vînzătorii de iluzii. Încă nu ştiu care e legătura, dar presupun că urmează să aflu. În fine... vînzătorii de iluzii sunt la fel ca cei care cumpără iluziile. Problema este că pentru ei speranţa nu mai poate fi cumpărată cu iluzii. Pentru ei totul este despuiat de orice fărîmă de noimă.

Numai bine...

Amrita spunea...

:) miracole sunteti voi, aici!

Angela Ribus spunea...

John. In unele privinte ajungem sa ne multumim cu ce ne ofera viata. In altele, vom face mereu in asa fel incat maine sa meritam mai mult decat azi. Atat cat tine de noi.

Imi place cum gandesti.

Angela Ribus spunea...

Andrei S. Chiar crezi ca vanzatorii de iluzii nu au si ei iluziile lor?...

Numai bine si tie, Andrei.

Angela Ribus spunea...

Amrita. He, he, multumim. Niste miracole mai mici, asa...

giuliaszavo spunea...

acestea sunt cararile vietii.
¨s-astepti, dar nu cu sufletul la gura¨.
stiu regulile dar inima nu asculta de ele, nu-i asa?

Raluca spunea...

Asteptari prea mari de la oameni prea mici. Poate ar trebui sa renuntam la aceste asteptari pentru a nu ne mai face rau pe viitor daca respectiviii oameni se dovedesc a fi mici. Indepartandu-ma de subiect, sper ca Ana sa fie inconjurata de oameni frumosi si cu asteptari mari. Sa va traiasca si sa ai parte de intamplari cat mai frumoase! La multi ani! Ganduri bune pentru voi.

Angela Ribus spunea...

Raluca. Multumim mult.

Angela Ribus spunea...

Giulia. Asa-i.
Nu-i poti spune inimii ce sa faca...


Frumos indemnul tau. Niciodata nu-i tarziu sa invatam sa asteptam.

Evergreen spunea...

eu mereu astept cate ceva, orice numai sa vina si nu mi-e bine cand nu primesc...

Angela Ribus spunea...

Evergreen. Tare mult m-a impresionat postarea ta de ieri, dar nu prin prisma femeilor batute de soti, ci prin nota personala pe care i-ai dat-o.

Esti un om tare bun. Si sensibil.
Sa-i spui Pustiului sa te faca fericita.
Acum si mereu.

LiaLia spunea...

Draga mea, nici nu știu ce e mai rău, să avem așteptări mari și dezamăgiri la fel de mari sau așteptări mediocre pornite din ură neputincioasă? Of, nu cred că e ușor să mi se ghicească dezamăgirea din ce am spus mai sus, poate o să revin cu explicații.

Angela Ribus spunea...

LiaLia. Interesant cum pui problema.
Daca dam la o parte ura neputincioasa si ne croim asteptarile dupa cum sunt ceilalti, cred ca dezamagirile pot fi acceptabile.

Am spus o tampenie? :)

Mariana spunea...

Sincer, tare aş vrea să nu mai aştept nimic...Ca floarea care îşi răspândeşte mirosul şi nu aşteaptă nimic în schimb...ca stelele nopţii care nu aşteaptă nimic în schimbul licărului lor superb...
Dacă nu ar fi golul acela care trebuie umplut cu un piculeţ de iubire...

Poate dacă nu aş aştepta, aş fi surprinsă şi bucuria ar fi imensă...

Dar, viaţa m-a mai învăţat ceva frumos: când iubim, gândul aleargă şi şopteşte nevoia noastră...şi chiar gestul aşteptat se întâmplă ca o minune...

Angela, fie ca să ai mereu bucuria aşteptărilor împlinite!

Angela Ribus spunea...

Mariana. Multumesc. Asemenea.
Daca ar depinde numai de noi...

Fly spunea...

uneori avem asteptari prea mari de la cine nu trebuie. asa apar dezamagirile. eu una personal, incerc sa nu prea am asteptari ca sa nu fiu dezamagita. evident, nu prea imi iese :)

richie spunea...

Ironia face ca chiar sa astept un cuvant, un gest, un semn si cu fiecare ora in plus de asteptare sa ma amarasc. Poate chiar absenta acestora e in fapt semnul care trebuie receptionat doar ca nefind multumit refuz sa-l accept.

Si da viata merge mai departe dar tocmai cu speranta ca istoria nu se va repeta la nesfarsit. Ca uneori asteptarile prea mari vor fi justificate...cum altfel sa poti sti marimea omului de la-nceput? Intuitie? Poate. Mai degraba speranta, asteptare..risc

Angela Ribus spunea...

Richie. Bun venit in Cub! Ti-am citit interviul de pe blogul tau si sunt inca sunt impresia lui (buna, de altfel).

Nu, nu poti sti marimea omului de la inceput. Intuitia uneori nu e nici ea pe faza. Alteori vedem in ceilalti ceea ce am vrea noi sa fie.

Eu cred ca e mai bine sa astepti ceva ce se incapataneaza sa nu vina decat sa nu mai astepti nimic..

laura spunea...

Eu cred ca e normal si uman sa "nu te poti bucura deplin,
la gandul ca nu vine de la cine ai fi vrut." De fapt, tot ce surprinzi in poezia asta e uman, si normal, desi e foarte dureros, fie ca esti cel care ignora, fie ca esti prietenul ignorat si care, in cele din urma, renunta. Poate ca nu asteptarile sunt prea mari, nici oamenii nu prea mici, ci doar nepotriviti.
Dar da, cartile nu ne invata sa traim, desi ne fac viata interioara mai frumoasa.
Frumoasa poezie!

Angela Ribus spunea...

Laura. Multumesc.
Si, da, cartile sunt prieteni de nadejde. Am un cub dedicat lor... :)