Avem nevoie sa stim ca, daca maine n-am mai fi,
cineva ne-ar simti lipsa.
Ne imaginam ca fara ideile noastre lumea ar fi mai saraca,
iar fara zambetul nostru ziua ce vine ar fi mai trista.
Ne amagim crezand ca suntem centrul universului,
ca fara noi nimic n-ar mai fi la fel.
Suntem cu adevarat doar personajele principale
din viata noastra
pe care ar trebui sa avem grija cum ne-o facem.
Insa, furati de iluzii si certitudini de-o clipa,
risipim timpul atat de pretios
alergand de colo-colo,
platind polite si uzandu-ne inainte de vreme.
La final, am vrea sa recuperam, insa stim ca nu se poate.
Si atunci intelegem ca nici macar
rolului ce ni s-a incredintat la nastere
de a avea grija de viata noastra
n-am fost in stare sa-i facem fata asa cum s-ar fi cuvenit.
23 de comentarii:
Cat de mult adevar in cuvintele astea...adeseori uitam sa traim pentru noi si traim pentru ceea ce credem ca va ramane in urma noastra.
Fly2sky. ... Si oricum nu mai conteaza pentru noi ce ramane in urma...
Imi plac mult muntii de pe blogul tau. :)
"Suntem cu adevarat doar personajele principale
din viata noastra
pe care ar trebui sa avem grija cum ne-o facem.
Insa, furati de iluzii si certitudini de-o clipa,
risipim timpul atat de pretios
alergand de colo-colo, .."
de multe ori ne credem indispensabili cand, de fapt, suntem doar un clipa si atat, o picatura de apa ce se usuca imediat.
da.., ne reamintesti, multumesc, uite :)
Amrita. :) Cineva mi-a facut o data, de ziua mea, o urare tare frumoasa. "Fie ca urmele pasilor tai pe nisipul vietii sa fie cat mai adanci".
O picatura, da, asa e. Insa o picatura ce n-a trecut in zadar. Asa imi place sa cred...
Genială postare!
Su. Acum eu rosesc...
Se spune ca vor ramane dupa noi lucrurile de valoare pe care le creem in aceasta viata,altfel nu se va mai stii ca am existat pe acest pamant...Cu certitudine persoanele dragi ramase dupa noi ne vor simti lipsa...cat vor mai fi,desigur...
Nu suntem de neînlocuit, plecăm și alții ne iau locul, plecăm și alții se descurcă fără noi, plecăm și poate prea puțini ne duc dorul, dar nu suntem Dumnezeu, nu suntem buricul pământului, suntem trecători prin viață, important este să putem spune la final,,Suntem mulțumiți pentru tot ceea ce am oferit!,,
fără mine ar fi nasol. mi am imaginat cînd am văzut it s a wonderful life.
ştiu asta.
şi da, uităm des cum stă treaba cu grija, cu viaţa, dar e bine să ne amintim... sau să cunoaştem oameni care să ne-o amintească
MariPerijoc. Bun gasit, draga mea.
Tu stii mai bine decat noi toti cum stau lucrurile cu cei care pleaca si ce ramane in urma lor.
M-a impresionat postarea ta despre sedinta cu parintii.
Te imbratisez si iti doresc sa gasesti intotdeauna cuvintele cu care sa le explici fetelor tale...
Geanina. La munca poate ca nu suntem de neinlocuit. Dar in sufeletele celor dragi nu poate exista inlocuitor.
Si da, trebuie sa le oferim lor cat de mult putem.
Evergreen. Trebuie sa vad It's a wonderful life. :)
cat adevar ... spus ... intr-un mare fel :-)
-----
e ingrozitor sa-ti lipseasca cineva ....
-----
'universul' ... functioneaza la fel de bine / la fel de rau si fara noi ... suntem doar ... oameni.
tacerea, distanta nu stie sa faca 'rau' relatiei noaste ... chiar daca ti-a trecut prin cap.
prinde-mi imbratisarea din zbor si pupicul pt comoara ta.
Elena N. Nu mi-a trecut prin cap. Dimpotriva. :)
Am invatat sa ignor distantele.
Am prins si imbratisarea si pupicul.
Ana zice: Bau! Merita s-o auzi. :))
Am sa-ti scriu sa-ti povestesc mai multe.
ultimul fragment (ii spun strofa :P) se aseamana asa mult cu ce simt acum
atunci cand pot traiesc doar pentru mine. fara a fi egoist in ceea ce spun ma bucur de evadari din cotidian doar ca sa ma plimb,sa vad alte locuri si oameni, si filoyofia mea in privinat asta este "cu astea ramanem". cu aventurile ca ai vazut un oras sau altul, nu grijile zilei de maine.astazi vreau o plimbare cu trenul pana in X oras, o fac nu ma gandesc la ziua de maine,maine vom vedea ce va fi. pentru mine asta inseamna a trai, atunci cand simt nevoia sa plec fara "treburi" spre oriunde
a si TREBUIE sa revin mai des pe aici. am uitat cat de mult imi place muzica pusa de tine. sa ne traiesti Angela
Foarte frumos pus in cuvinte ce-ar fi, de fapt, procesul de crestere al unei fiinte umane!... o trecere dinspre inconstienta revendicativa - "ne imaginam ca fara ideile noastre lumea ar fi mai saraca", spre constientizarea de sine si a lumii inconjuratoare, a adevarului ca primii responsabili pentru viata noastra suntem noi insine, iar "rolul ne este incredintat de la nastere".
Din nefericire, am intalnit si oameni ce n-au inteles nici macar la final acest lucru...
Tare sugestiva si fotografia pentru gandurile tale, Angela, felicitari!
John. Bun venit in Cub!
As vrea sa te regasesti si in fragmente mai... optimiste.
Iti doresc sa nu tina mult starea asta.
O sa am grija ce postez data viitoare. :)
Codeus. Imi place filosofia ta de viata.
Multumesc mult pentru aprecieri.
Esti binevenit oricand aici.
Si tu sa ne traiesti, Codeus! :)
Roxana. Multumesc.
Ce analiza frumoasa ai facut pe cubul meu.
Pentru cititori ca tine ar merita sa scriu in fiecare zi...
Bună, Angela. Mă bucur să te descopăr.
Frumos cub! Da, nevoia primordială fiecărui om este aceea de a se simţi important... Ăştia suntem. Deşi am învăţat că trebuie să fim discreţi în trecerea noastră... abia absenţa să ne facă remarcaţi...:)
Diana. Ma bucur ca ne-am descoperit reciproc
si ca ti-a placut cubul. Esti binevenita. :)
Trimiteți un comentariu