Intamplarile vietii, jocuri de noroc la care pot castiga
doar cei deprinsi cu victoriile.
Bucurii frante in mici farame de tristete care trec prin noi,
adunandu-se toate in acelasi pahar.
Socluri pe care inaltam si coboram, deopotriva,
reperele faptelor noastre masurate in deziluzii.
De ce obosim uneori?
Pentru ca uitam drumul spre noi,
spre cubul de aer al fiecaruia,
prin care supravietuim cu inceputul si sfarsitul fiecarui vis.
Partea noastra de vina - starea de repaus la marginea clipei,
cu multumirea celui aflat in mijlocul vartejului.
Ne baricadam sufletul cu tot felul de intamplari cand, de fapt,
n-am avea nevoie decat de sentimentul
ca o putem lua, de fiecare data, de la capat.
2 comentarii:
Teama de nereusita este cea care ne rapeste pretioasa energie.
Si apoi, renuntarea la speranta, acel "dar daca?", minuscul cat un fir de nisip, ascuns cu dibacie in suflet, si care se activeaza exacrt atunci cand ar trebui sa indraznim sa deschidem aripile pentru zbor...
Asa e. Daca am putea sa auzim doar vocea care ne incurajeaza si sa ignoram toate celelalte lucruri...
Trimiteți un comentariu