duminică, 18 aprilie 2010
Oglinzi imperfecte
Ceea ce vedem zi de zi pe chipurile celorlalti
sunt doar reflectari imperfecte ale unor sentimente
mai bine ori mai stangaci ascunse.
Exersand supravietuirea, lasam la vedere
ce credem ca ne face mai putin vulnerabili.
Astfel, ce afisam nu are, de cele mai multe ori,
legatura cu ce se intampla, de fapt, in sufletul nostru.
Doar ochii ne dau de gol, singurii care nu pot sa minta.
Cine vrea sa treaca dincolo
de o expresie afisata pe chipul celuilalt
o poate face cu rabdare,
explorand tacerea din spatele cuvintelor.
Abia ceea ce descoperim acolo
e inceputul unei alte cunoasteri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
25 de comentarii:
:) Frumos, Mami...
Mi-e dor de tine. Te pup şi te îmbrăţişez cu drag.
Adica sa fim atenti la subtext :)
Andreea. Si mie mi-e dor.
Zice Ana: cand mai vii pe la noi? :) Poate in vacanta...
Te pupam cu drag.
Evergreen. Da. Si sa-i privim deschis in ochi.
Am ceva pentru tine. O galetusa de lalele din curte. Care tin mult, mult. :)
Da,ochii vorbesc. Ei spun mai mult decat orice rostire.Uneori ne tradeaza.Pentru ca ei sunt cu adevarat oglinda sufletului.
Nu toti reusesc acest lucru, trebuie sa te nasti sau sa cultivi de-alungul vietii acest talent de a patrunde dincolo de tainele ascunse ale fiecarui individ. Ai punctat corect: "Doar ochii ne dau de gol, singurii care nu pot sa minta.", totul este sa sti patrunde prin ei, spre acele locuri tainice privirii unui om.
Cuvantul spus, poate avea multe intelesuri, pana si tacerea ascunde enigme descifrabile.
Perfecţiunea nu ajută pe nimeni... Ba chiar te duce la banalitate :)
Angela. Poate de aceea ochii copiilor sunt intotdeauna atat de frumosi.
Paul. Nu reusim niciodata sa invatam asa cum ar trebui sa-i "citim" pe ceilalti. Si astfel tot acumulam esecuri si tot credem in oameni care nu sunt ceea ce par.
Keltoighost. Zici tu ca perfectiunea duce la banalitate?
Eu as vrea sa intalnesc lucruri perfecte facute de oameni imperfecti. :)
Mă uit mereu în ochii oamenilor, uneori nici nu e nevoie de cuvinte să-i simți că sunt obosiți, supărați, un pic lenoși, bucuroși. Și eu încerc să țin mereu ochii deschiși și arăt în ei exact ce simt, chit că uneori lovesc, privirea mea doare, dar prefer să fie așa decât să mint plecând privirea. Te pupez cu drag, ochioaso :)
De multe ori simt ca urasc lumea in care traiesc. Am obosit sa vad chipuri insensibile, incapabile sa patrunda dincolo de vorbe, de aparente, de trup.
LiaLia. Nu mi te imaginez altfel decat asa cum scrii.
Mi-ar placea sa ne putem vedea ochii intr-o zi. In Militariul ala mare esti vecina cu frate-meu :)
Allma. E prea obositor sa urasti.
ai dreptate, insa uneori doar ura ne mai tine in viata. nu mai vreau nedreptati...m-au extenuat.
Allma Nicole. Ura sa ne tina in viata?? Nicidecum. Ura e cea care ne omoara incet, incet, pe dinauntru.
Atunci cand te simti dezamagit de tot ceea ce te inconjoara doar in ura mai gasesti o modalitate de supravietuire.
Desi ai dreptate, treptat te anihileaza.
Allma. Cu timpul, vei gasi si alte modalitati de supravietuire.
imi place cum iti alegi pozele
Adi Mihai. Bun venit! Si mie imi plac multe lucruri la blogul tau. Abia astept sa te citesc pe indelete.
Iar de multe ori uitam unde incepem noi si unde se termina jocul..
ce frumos ai pus în versuri jocul aparență-esență!
Oana. Multumesc.
Ma bucur ca ti-a placut. :)
ochii , ferestele sufletului ...nu mint !
ps. exceptionale pics. !!
Windwhisperer. A spus-o cineva inaintea noastra, dar nu mai stiu cine.
Multumesc pentru aprecieri. Pozele eu doar le aleg de pe net, nu-mi apartin.
Ai un blog care-mi place mult.
Trimiteți un comentariu