Timpul vindeca.
Pana si lucrurile care ai fi crezut ca au radacini adanci.
Uitarea si indiferenta acopera fragmente de trecut.
Intre ele, descoperi ca anumiti oameni raman
acolo, asa cum ii stiai.
Neschimbati, neclintiti din amintirile tale bune.
E meritul lor pentru locul pe care au stiut
sa-l castige in sufletul tau sau,
poate, au venit atunci cand trebuia.
Cum poti individualiza un om mai bine decat
prin ceea ce inveti sa faci
raportandu-le la prezenta lui în viata ta?
Nu neaparat fizica, nu neaparat permanenta,
dar de referinta.
Ca un punct de reper care te ajuta din cand in cand.
Atunci cand, de fapt, ai nevoie.
Zborul il invatam, fiecare, de unul singur.
Dar nimeni nu poate spune ca nu a existat
macar un om pe care sa-l fi admirat mai intai.
24 de comentarii:
Așa spun și eu mereu, timpul este singurul care ne spune să avem răbdare, toate au o rezolvare.
Reușești să îi descoperi pe cei ce te iubesc cu adevărat atunci când te afli în situații delicate.
Cine rămâne alături de tine înseamnă că te respectă și te iubește necondiționat.
Nu îmi doresc altfel de oameni în jurul meu.
Te îmbrățișez cu toată dragostea, draga mea dragă!
Nu pot comenta de pe platforma wordpress.
Te rog frumos să îmi dai această posibilitate setând și opțiunea care îmi permite, din setări / comentarii.
Mulțumesc.
Geanina. Multumesc pentru sfat. Sper ca am reusit sa fac asa cum mi-ai spus. Esti o profesoara minunata. :)
pe sufletul meu...
Ce frumos ai spus: "zborul îl învăţăm fiecare singur, dar am admirat un om mai întâi"...
Da, acel om rămâne în memorie; e bine că timpul vindecă doar rănile, că nu poate să-şi presare praful peste ceea ce iubim...
Timpul vindeca!! E cel mai renumit vrajitor atunci cand vine vorba de rani ale sufletului!
Evergreen. :)
Ce bine!
Diana. Pai de asta avem noi grija. Praful nu se poate asterne peste ceea ce avem mai de pret.
Iti multumesc pentru cuvintele tale. Intotdeauna calde.
Orry. O, da. Slava Domnului. Altfel... nu vreau sa ma gandesc cate bucati de suflet am avea.
Buna ziua.
Scrieti foarte frumos, felicitari!
Unele persoane lasa urme adânci în existenta noastra, nu pentru ca au vrut, ci pentru ca noi le-am dat un loc în sufletul nostru.
Îi admirăm pe cei care împlinesc lucruri nu neapărat măreţe, dar minunate pentru noi. Lucruri pe care ni le dorim la rândul nostru, pentru care luptăm parcă de când lumea sau la care jinduim în taină. Iar pe oamenii ăştia care le împlinesc nu îi putem invidia, ci le suntem recunoscători că ne indică o cale. E o altfel de încurajare. Mulţumim! :*
Anca. Bun venit! Iti multumesc.
Pentru mine conteaza ce-mi scrii. :)
Giulia. Asa-i. Noi ii alegem pe cei de care sa ne amintim mai tarziu...
Ana. Tare frumos ai spus.
M-am fastacit, ca sa zic asa...
Si eu iti multumesc, suflete.
P.S. Ana zice "Anna". Merita sa o auzi. :)
Adevarat "zborul il invatam fiecare..." dar ne trebuie un punct de plecare, un etalon, un echilibru si cel mai des o mana intinsa sa ne prinda, uneori.
Odata,pentru a putea zbura am imprumutat aripile unui om mare.Desi a trecut mult timp de atunci si am reusit in cele din urma sa zbor singura,nu l-am uitat pe omul responsabil de libertatea mea;si trebuie sa recunosc ca nu il voi uita niciodata.
Buna! Un mic premiu pe blogul meu...take a look! O primavara frumoasa!
Allma. Nu ma gandeam ca aripile pot fi imprumutate. Pana la urma tot ne trebuie o pereche care sa ne apartina...
Acum am aripile mele;atunci aveam nevoie de aripile lui.Imi lipsea curajul,eram prea limitata de oameni,de timp,de tot.
frumoasa poezia, poate ca ii da un fect aparte si muzica de pe fundal
David. Tot ce se poate.
Asta a fost si ideea cu muzica.
Multumesc pentru aprecieri.
frumos.... si a revenit atragatorul :)
Rayen. Multumesc. Bine ai revenit! :)
Trimiteți un comentariu