Ramas bun

Nu stim maine de la cine va trebui
sa ne luam ramas bun.
Intotdeauna dureros, intotdeauna nedrept.
Nu stim cate despartiri pot sa incapa
in sufletul unui om.
Dar stim ca fiecare plecare lasa un gol.
Care nu poate fi acoperit cu nimic.
Oamenii trebuie pretuiti astazi.
Trebuie cautati, ascultati, intelesi si iubiti.
Astazi. Pentru ca maine nu stim ce va fi.
Nu plecam in ordinea in care am venit.
De cele mai multe ori, despartirea vine
inainte sa reusim sa punem totul in ordine.
Fara sa avem de ales.

Nu trebuie...

Nu trebuie sa incerci sa pari ceea ce vrei sa fii, ci sa inveti sa fii.
Nu trebuie sa convingi pe nimeni, niciodata, de un lucru.
Trebuie sa faci astfel incat toti sa se convinga.
Daca esti impacat cu tine
linistea ta va induce in jur calm si siguranta.
Daca cerul tau e senin, ochii tai vor sti sa spuna asta.
Iar daca vei pierde timpul, spunand cate ti-au mai ramas de facut,
nu vei mai avea nici cand sa faci ceea ce ti-ai propus,
nici cum sa vezi mai departe.
Poate de aceea, o clipa de singuratate si de intoarcere in tine
este, din cand in cand, mai necesara decat o bucurie
pentru care n-ai facut nimic.

Certitudini de-o clipa

Avem nevoie sa stim ca, daca maine n-am mai fi,
cineva ne-ar simti lipsa.
Ne imaginam ca fara ideile noastre lumea ar fi mai saraca,
iar fara zambetul nostru ziua ce vine ar fi mai trista.
Ne amagim crezand ca suntem centrul universului,
ca fara noi nimic n-ar mai fi la fel.

Suntem cu adevarat doar personajele principale
din viata noastra
pe care ar trebui sa avem grija cum ne-o facem.
Insa, furati de iluzii si certitudini de-o clipa,
risipim timpul atat de pretios
alergand de colo-colo,
platind polite si uzandu-ne inainte de vreme.
La final, am vrea sa recuperam, insa stim ca nu se poate.

Si atunci intelegem ca nici macar
rolului ce ni s-a incredintat la nastere
de a avea grija de viata noastra
n-am fost in stare sa-i facem fata asa cum s-ar fi cuvenit.

De fiecare data

Atat de putin ne trebuie
pentru a transforma lacrima in zambet.
E suficient sa stim ca exista cineva
caruia ii pasa de linistea noastra,
sa credem ca exista un maine mai bun
decat acest azi discutabil.
Nu poate fi mereu soare. Dar putem pastra
in inima noastra caldura si lumina razelor lui,
pentru clipele in care nu stim de unde vine intunericul.
Nu putem fi mereu veseli.
Am uita cat de mult pretuieste surasul si am fi, poate,
tentati sa credem ca ni se cuvine.

Atat de putin ne trebuie sa redevenim optimisti.
Glasul de care avem nevoie, pentru a ne aminti
cat de puternici suntem, il regasim in noi.
De fiecare data.

Dand buzna

Unii oameni dau buzna in viata noastra, ca o nenorocire.
Altii sunt atat de discreti, incat
de multe ori nu-i vedem si nu-i auzim. Doar stim ca exista.
Influenta primilor e rareori pozitiva.
De ei e plin pamantul: sunt cei care
stiu foarte bine ce vor si ce e bine pentru ei.
Ceilalti dau normalitate vietii noastre.
Si chiar daca nu vin sa ne traga de maneca,
ori sa ne spuna: “Vezi, sunt aici, langa tine!”,
prezenta lor este de fapt ceea ce ne da siguranta.
Ca si intamplarile, oamenii ne influenteaza uneori decisiv,
alteori deloc, de cele mai multe ori insesizabil.
Nu intotdeauna marile schimbari vin din situatiile limita
ori de la persoanele langa care traim zi de zi.

Fiecare dam uneori buzna in viata cuiva.
Iar in rest traim discret, inconjurati de atatia oameni
despre care stim atat de putin.

Omul si clipa

Sunt oameni carora, oricat de mult le-am darui,
tot simtim ca nu e de-ajuns.
Oameni carora nu le vom putea niciodata multumi
pentru schimbarea in bine pe care au produs-o in noi,
fara sa se straduiasca.
Din cand in cand, intre lucrurile marunte de fiecare zi,
ni se intampla si cate o minune.
Atunci realizam cat suntem de norocosi,
iar mai tarziu, amintindu-ne si intelegand
cum ne-am transformat,
pretuim mai bine omul si clipa in care l-am descoperit.