vineri, 5 iunie 2009
Contratimp
Suntem mereu in asteptarea
altui timp decat cel ce ne este dat.
Lasam sa treaca pe langa noi
clipe, zile si ani fara sa le pastram semnificatia.
Ne dorim de fiecare data
sa se termine ceva ca sa inceapa altceva.
Dar cine ne garanteaza ca urmeaza ceva mai bun?
Clipa pe care astazi o gonim
se duce luand cu ea tot ce puteam implini acum.
Ramanem cu promisiunea fata de noi insine
ca, intr-o buna zi, vom fi pregatiti.
Ca vom sti cum sa intram
in vartejul vietii, in pas cu timpul.
Dar maine ne vom dori altceva.
Totul se schimba in afara noastra,
iar inertia din noi nu ne asigura
decat un permanent contratimp.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
16 comentarii:
Asa se intampla mereu, avem impresia ca daca s-ar mai intampla un lucru si a doua oara nu am mai gresi in a lua decizii. Suntem facuti sa gresim, sa uitam, sa ne dorim mereu altceva. Acesta e aluatul, dar exista autoeducatia care ne poate salva de la multe, totul e sa o aplicam.Ganduri frumoase catre tine, draga prietena!
Geanina. Multumesc pentru gandurile bune.
Sper ca ai petrecut frumos astazi. :)
Te imbratisez.
A fost bineeeeeeeeeeeeeeeee!!!!!!!!!!
Si o sa mai fieeeeeeeeeeeeeeeeeee!!!
Calde imbratisari, draga mea!
Geanina. Molipsitor entuziasmul tau :)
Din pacate...
Aprecierea fiecarei clipe si trairea ei la intensitatea cuvenita si simtita, est solutia ideala!
Imbratisari calde!
AncKhiy. Chiar daca nu reusim intotdeauna, merita macar sa incercam.
Raspund cu aceleasi imbratisari! :)
"Traieste clipa, ca si cand maine nu va mai fi " refren ce l-am auzit deseori ..din pacate , mie personal aceasta idee imi provoaca anxietati suficiente sa ma "scoata din circuit" si imi consuma energie , inutil; asa ca prefer traieste clipa de azi caci maine va fi alta cu siguranta.
Si , ideea de a trai momentul unic al fiecarei clipe e intr-adevar ideal de a fi pus in practica, daca nu ne-ar macina in permanenta insasi anxietatea exsitentiala.
Te imbratisez si iti doresc clipe frumoase , Angela :)
Daniela. Stii cum putem uita de anxietate?
Bucurandu-ne de cei dragi. In felul asta, traim clipa alaturi de ei, fara a mai avea timp sa ne gandim la ce ne asteapta maine.
Tot binele si pentru tine, draga mea.
De cele mai multe ori, aşa facem: dăm clipa din mână pe viitorul iluzoriu de pe gard. De cele mai multe ori, ne bucură mai mult amintirea unei clipe decât am ştiut să ne bucurăm de clipa aceea atunci, live. Da, asta e, trebuie să învăţăm să trăim live!
Calin. Si sa nu ne mai uitam apoi cu jind la gard...
Ca nu se ridica la inaltimea iluziilor noastre.
Clipa aia, Calin, cand am citit poezia ta. Iar mi-am amintit. :)
Dar nu vedem ca acel ceva e chiar langa noi. :)
pana la urma Angela aceasta vesnica nemultumire de sine de viata fiecaruia a fost un lucru bun de-a lungul istoriei, ne-a facut sa progresam de la nivelul de pestera la cel actual. Este drept ca daca ne uitam in jur mai vedem anumite specimene care inca nu au parasit "pestera"
Pheideas. Langa noi si chiar se afla acolo pentru noi...
Dar, de regula, ne prindem prea tarziu.
Codeus. Da, nemultumirea fata de noi insine e necesara ca sa nu ne plafonam.
Insa nemultumirea fata de ceea ce avem si goana aceea nebuna dupa altceva, nu conteaza ce, numai sa fie altceva, ne consuma enorm.
Cat despre oamenii din pesteri, ai dreptate. Si nici nu putem sa-i schimbam, din pacate.
Ai dreptate , Angela :)
De cand mica mea raza de soare a venit pe lume si a inceput sa o descopere am inceput sa uit de anxietati si griji inutile...un simplu "mama" si uit tot raul din lume :)
Daniela. Acum stiu si eu cum e. De cateva zile imi spune si mie un sufletel "mama"... :)
Trimiteți un comentariu