vineri, 27 februarie 2009

Eu fara tine




Linistea aceea fara de care nimic nu iese cum ar trebui.
Sentimentul ca exista cineva pentru care faci tot ce faci bun.
Cineva caruia ii pasa de tine.
Poti fara ele?
Poate ca uneori ti se pare ca da.
Poate ca, de fapt, ne amagim cu ideea
ca nu depindem de nimeni, ca putem fi si singuri puternici.
Dar si cei puternici au slabiciunile lor.
Care, o data si o data, tot ii fac vulnerabili.
Raspantiile ne sunt date pentru a constientiza, permanent,
ca puteam pierde mai mult.
Nici un drum, dupa o rascruce, nu mai e acelasi.
E cel vechi, plus inca ceva si minus altceva.
Eu fara tine sunt eu cu tine din care te-am (te-au?) luat pe tine.

Si cubul meu de aer din care periodic parca mi se ia aerul...
El trebuie, de fapt, doar reimprospatat.
Altfel, cum as putea supravietui?

joi, 26 februarie 2009

Cate dimineti, atatea vieti




Fotografie de Ioana Chilu



Klimt 1918 - Snow of '85
»

miercuri, 25 februarie 2009

Atat cat ti se cuvine


Incercand sa iti dai singur raspunsuri.
Sa judeci normal intr-o lume despre care stii 
atat cat ti se cuvine. 
Atat cat ai avut curajul sa cauti. Sa afli.
Daca te dor urechile, te refugiezi in linistea din tine. 
Fara sa te ascunzi. Atat cat sa ti se faca dor. De sunete.
Daca obosesti, e suficient sa stii 
ca sunt altii cu adevarat tristi si resemnati, 
pentru a descoperi ca inca mai ai resurse. 
Ca poti trece si peste asta. 
Si ca nici macar nu este atat de greu cum ai fi crezut.
Daca simti ca prea multe si prea grele s-au adunat, 
nu trebuie nici macar sa te straduiesti sa uiti.
Oricum, cu timpul uiti.

Important e sa ai intotdeauna ceva de iubit. 
Pentru a-ti aminti, in fiecare clipa, ca merita.

duminică, 22 februarie 2009

You are Great!




Cu cat ne gandim mai mult cum sa facem pentru a nu gresi,
cu atat mai mare e probabilitatea sa ajungem sa gresim.
Apoi, coplesiti de sentimentul de vinovatie
(justificat sau nu),
nu mai gasim puterea de a depasi situatiile dificile.
Incercam sa fim obiectivi si exigenti cu noi
pentru a nu-i rani pe cei apropiati.
Insa nimeni nu ne spune cand sa ne oprim,
pana unde e bine sa fim exigenti cu noi insine.
Si astfel ajungem mereu nemultumiti,
mereu critici.
Pierdem si ultimul argument
care ne-ar putea absolvi de sentimentul de vinovatie.

In tot acest timp, cei dragi ne accepta neconditionat,
cu toata lupta interioara
care ne rapeste din timpul iubirii.

miercuri, 18 februarie 2009

Intamplarile vietii



Intamplarile vietii, jocuri de noroc la care pot castiga
doar cei deprinsi cu victoriile.
Bucurii frante in mici farame de tristete care trec prin noi,
adunandu-se toate in acelasi pahar.
Socluri pe care inaltam si coboram, deopotriva,
reperele faptelor noastre masurate in deziluzii.

De ce obosim uneori?
Pentru ca uitam drumul spre noi,
spre cubul de aer al fiecaruia,
prin care supravietuim cu inceputul si sfarsitul fiecarui vis.
Partea noastra de vina - starea de repaus la marginea clipei,
cu multumirea celui aflat in mijlocul vartejului.
Ne baricadam sufletul cu tot felul de intamplari cand, de fapt,
n-am avea nevoie decat de sentimentul
ca o putem lua, de fiecare data, de la capat.


miercuri, 11 februarie 2009

Paradisul meu



Ar merita sa dedic cate un cub
fiecarui prieten pe care il am;
fiecarui om pe care il admir pentru ceva; 
fiecarei persoane care mi-a influentat,
intr-un fel sau altul, viata.
Ar merita sa le multumesc, pe rand si deopotriva, 
tuturor, pentru ca m-au invatat sa traiesc frumos, 
sa ma corectez atunci cand gresesc, 
sa nu renunt cand totul pare greu 
si sa trec mai departe zambind.
Lumea e alcatuita din mai multe lumi, cu siguranta.
In lumea mea, toate se rostuiesc frumos.

Treptele implinirii – 
accesibile sau greu de atins, 
sunt altele, 
pentru fiecare.

duminică, 8 februarie 2009

Eu inca mai cred




Toate adierile vin dinspre tine.
Tu, cel din lumea in care dorintele mele pot fi implinite.
Nu stiu cum ai venit atat de tarziu, dar atat de bine.
Nu stiu exact cate ne despart sau daca ne desparte ceva.
Si nu stiu cand voi putea intinde mana, sa te ating
(cu mainile astea, ale mele).
Stiu ca n-ai plecat.
Ai ramas in cuvinte, in parfumul tau, in vise si mai ales in ganduri.
Ma ajuti asa cum cred ca nici tu nu ti-ai fi imaginat.
Nu pot spune ca imi lipsesti.
Pentru ca oricand pot apela la ESENTE.
Umple-mi, daca vrei, un pahar cu aer
din lumea in care dorintele mele se pot implini...

Ce culoare spuneai ca au calutii de mare?